ARAD. Bilanţul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a fost prezentat săptămâna trecută. În afară de prezentarea activităţii pe anul 2013, spre sfârşitul bilanţului s-au punctat şi „minusurile”. Aşa am aflat că Ministerul Afacerilor Interne (MAI) are datorii către angajaţii ISU Arad, iar suma totală nu e de neglijat, având în vedere faptul că numărul persoanelor care lucrează în această instituţie se ridică la câteva sute. Pe angajat, este vorba despre 1.351 de lei – drepturile de echipament din 2013. Datoria aceasta nu pare însă să-i impacienteze sau să-i sperie pe angajaţii ISU Arad. Şi asta deoarece în momentul de vârf al crizei economice prin care a trecut România, drepturile de echipare nu au fost plătite timp de doi ani.
Tot la sfârşitul bilanţului am aflat că, în ceea ce priveşte situaţia tehnicii de intervenţie, ISU Arad are gradul de dotare de 64 la sută. Dacă nu exista Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013, probabil ISU Arad nu avea nici cifrele acestea, având în vedere că din anul 2005 MAI nu i-a mai dotat cu autospeciale.
Pe lângă datoriile MAI către angajaţii ISU Arad, ministerul nu a mai trimis nicio autospecială spre Arad din 2005. În aceste condiţii, „salvarea” ISU Arad a venit când s-a anunţat deschiderea POR 2007-2013, moment în care instituţia a început să acceseze fonduri pentru a primi autospeciale. Şi nu au fost puţine autospecialele primite de ISU Arad: 2 ambulanţe, 1 autospecială descarcerare grea, 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 3 autospeciale complexe pentru intervenţie, 1 autospecială de cercetare nucleară, radiologică, biologică şi chimică şi 1 autospecială de intervenţie la accidente colective. A doua şansă a ISU Arad poate fi POR 2014-2020 prin care va putea achiziţia restul de autospeciale, pentru ca dotarea ISU Arad să se apropie de 100 la sută.
Disfuncţionalităţi
În bilanţul ISU Arad s-au prezentat şi disfuncţionalităţile „manifestate în activitatea inspectoratului”. Gradul de înzestrare cu accesorii, substanţe stingătoare şi carburanţi, tot mai deficitar de la an la an, este primul şi unul dintre punctele de la secţiunea „disfunţionalităţi” prezentate în bilanţ. Neoperaţionalizarea în volum complet a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, este o altă „disfunţionalitate” prezentată în bilanţ. Aici, trebuie menţionat faptul că serviciile voluntare intră în directa coordonare a primăriilor din judeţul Arad. „Implicarea insuficientă a unor administraţii publice locale, instituţii şi agenţi economici în întreţinerea reţelelor de hidranţi” este „of-ul” de la sfârşitul bilanţului ISU Arad. Aici, reprezentanţii instituţiei ne-au declarat că niciodată nu s-a întâmplat ca pompierii care intervin la stingerea incendiilor să găsească hidranţi nefuncţionali în municipiu. Totuşi, în judeţ situaţia este puţin altfel: 12 localităţi nu beneficiază de apă curentă, deci nici de hidranţi.
Au dat în judecată ISU Arad
După momentul disponibilizărilor, pe rolul instanţelor arădene au fost deschise mai multe procese împotriva ISU Arad. Dintre cele 31 de dosare aflate pe rolul instanţei, ISU Arad nu a pierdut niciunul. Bineînţeles, foştii angajaţi ai ISU Arad au contestat deciziile judecatorilor arădeni, atacându-le hotărârile la Curtea de Apel Timişoara, unde continuă procesele.
CITESTE SI:
Bilant ISU: mai putine interventii
Citiți principiile noastre de moderare aici!