Astfel, organizatorii au anunţat ieri că se intenţionează să se facă 13.001 clătite.În cadrul unei conferinţe de presă, Adrian Ţolea, vicepreşedintele CJA, a anunţat faptul că în acest an instituţia contribuie cu o finanţare de 25.000 lei la organizarea festivalului, care este unul dintre cele mai de amploare din judeţ. Ana Maria Dumitrean, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad, a precizat că suma acoperă cheltuielile cu asigurarea programului artistic. Terentie Condea, primarul localităţii Moneasa, a subliniat că faptul că este cel de al doilea festival, ca mărime, în judeţ, reprezintă o răspundere „pe care trebuie să ne-o asumăm”. La eveniment a fost prezent şi Teo Morar, agentul economic care a lansat ideea acestui eveniment, în urmă cu mulţi ani.
Acesta a salutat iniţiativa administraţiei judeţene de a se implica în organizarea evenimentului şi a amintit că timp de circa 9 ani festivalul s-a desfăşurat pe umerii agenţilor economici şi ai primăriei din localitate.
Adrian Ţolea a subliniat că s-au investit fonduri şi în infrastructura Monesei, iar investiţiile vor continua. Festivalul Clătitelor se va desfăşura în perioada 30-31 iulie.
Zeci de mii de clatite la Moneasa
Citiți principiile noastre de moderare aici!