Ziua Curăţeniei Naţionale la Arad! Cea mai mare acţiune de voluntariat din România, ce a reuşit să schimbe mentalitatea unei generaţii întregi, „Let s do It România!”, se apropie cu paşi repezi de startul celei de-a treia ediţii.
Acţiunea s-a dovedit una de real succes, bucurându-se de implicarea şi respectul pentru natură a tot mai multor voluntari. Echipa Let s do It îi invită pe toţi arădenii, sâmbătă, 12 mai, în Piaţa Avram Iancu, începând cu ora 9:00, să se alăture mişcării internaţionale de curăţenie şi să arate că le pasă de oraşul lor.
Voluntarii vor avea la dispoziţie mijloace de transport în comun, oferite de către organizatori şi vor primi echipamentul necesar (mănuşi şi saci) pentru acţiunile de ecologizare.
În Parcul Natural
Asociaţia „Efect Verde”, organizatorul evenimentului „Let’s do It Romania!” în judeţul Arad, va efectua anul acesta acţiunea de ecologizare în Parcul Natural „Lunca Mureşului”, între Sâmbăteni şi Pecica, extravilanul municipiului Arad dar şi una din insulele Mureşului. Ne-am îndreptat atenţia în acest an către arealul natural al Luncii Mureşului, ne spun organizatorii, deoarece considerăm că acesta trebuie pus în evidenţă şi protejat.
„Sperăm să mobilizăm peste 3.000 de voluntari, să colectăm selectiv cel puţin 6.000 de saci cu peturi şi deşeuri, dar şi să responsabilizăm şi să conştientizăm cetăţenii asupra importanţei protecţiei mediului în care trăim şi pe care trebuie să îl respectăm”, a declarat col. Dan Paicu, preşedintele Asociaţiei „Efect Verde”.
Peste 91 de ţări
La această acţiune vor participa peste 91 de ţări din întreaga lume. Tot în 12 mai, vor ieşi la ecologizat şi voluntarii din Bulgaria, Turcia şi Republica Moldova.
Pentru a putea participa la cel mai mare proiect de implicare socială, voluntarii sunt rugaţi să se înscrie la următoarele adrese: www.efectverde.ro, efectverde@gmail.com, sau la numerele de telefon: 0730.106.367, 0744. 203.642.
Tinerii liberali fac ecologizare
Citiți principiile noastre de moderare aici!