ARAD. Au sărit nişte paşi birocratici pentru a încerca să finalizeze două lucrări deodată. La şedinţa Consiliului Judeţean Arad (CJA) a fost supus votului un proiect de hotărâre în care se propune reamenajarea şi modernizarea laboratorului clinic de radiologie şi imagistică. „Proiectul nu a trecut prin toate comisiile pentru că a fost întocmit destul de târziu, după ce am primit autorizările necesare. Cu toate acestea, vă rog să îl aprobaţi pentru a putea demara investiţiile necesare în modernizarea radiologiei”, a punctat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA, în momentul în care hotărârea a ajuns la vot. Toţi consilierii judeţeni au votat în unanimitate modernizarea secţiei de radiologie.
De unde graba?
De ce se grăbesc autorităţile să modernizeze şi să reamenajeze secţia de radiologie? Răspunsul este unul foarte simplu: pentru ca lucrarea să fie finalizată în acelaşi timp cu ambulatoriul. Această parte a spitalului este, de asemenea, prins în modernizare, de această dată pe fonduri europene. „Bucata de radiologie nu a fost eligibilă pentru a fi finanţată din fonduri europene, ca ambulatoriul. De aceea vrem să ne grăbim puţin şi să realizăm paşii birocratici necesari pentru a putea demara modernizarea. Ideea este ca şi ambulatoriul, şi radiologia să fie finalizate în acelaşi timp”, a explicat Ioţcu.
Valorile estimate
Potrivit calculelor făcute de către proiectantul care a întocmit documentaţia pentru lucrări, se estimează că modernizarea şi reamenajarea radiologiei şi imagisticii vor costa aproximativ 1,8 milioane de lei. Prin votul dat ieri, consilierii au aprobat şi alocarea sumei necesare pentru realizarea investiţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!