Podul de la Pecica este tot mai aproape de a deveni o realitate. După ani întregi de studii şi proiecte, după scandaluri deschise între Putere şi Opoziţie, după discuţii îndelungi pe tema contractării unui împrumut, lucrările propriu-zise au început. Şi, potrivit constructorilor, se derulează în graficul prognozat pentru realizarea podului. Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA) a vizitat şantierul de lucru de pe malul Mureşului şi s-a declarat mulţumit de ceea ce vede. „Lucrările sunt în grafic şi, deşi termenul de finalizare stabilit în contract este luna decembrie 2012, sunt aproape sigur că podul va fi realizat mai repede, în toamna anului viitor”, a declarat Ioţcu. Acelaşi optimism l-a afişat şi primarul din Pecica, Petru Antal, care spune că această investiţie este binevenită pentru locuitorii care locuiesc în vestul judeţului.
„Pe lângă Pecica şi Sânpetru German, podul va deservi şi locuitorii din Şeitin, Semlac, Pereg, Secusigiu, Felnac sau Zădăreni. Aproximativ 50.000 de cetăţeni vor beneficia de podul de peste Mureş”, a declarat edilul din Pecica.
Se forează
Momentan, pe lângă că se fac stocuri de agregate, nisip şi piatră, muncitorii au început să foreze unul dintre pilonii podului care se află aproximativ la mijlocul albiei Mureşului. Lipsa precipitaţiilor din ultimele luni de zile a dus la scăderea debitului râului la cote minime istorice. Iar de acest lucru au profitat la maxim constructorii. „Faptul că debitul Mureşului este foarte mic în această perioadă ne-a permis să forăm deja unul dintre piloni care, dacă apa era mai mare, era foarte greu de realizat”, ne spune managerul de proiect. Lucrările vor continua atâta timp cât va permite vremea, urmând să fie reluate în primăvara viitorului an.
Sediu nou pentru Politia din Pecica
Citiți principiile noastre de moderare aici!