După ani întregi de muncă, după căutarea celor mai viabile soluţii, după lucrări făcute şi refăcute din cauza terenului extrem de accidentat din zonă, miercuri a fost inaugurat, într-un final, drumul Juliţa-Mădrigeşti-Gurahonţ, care uneşte Valea Mureşului de Valea Crişurilor.
Autorităţile judeţene, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA), Nicolae Ioţcu, cei doi vicepreşedinţi, Eusebiu Pistru şi Remus Guţu, fostul vicepreşedinte, Cristian Drăgan, care timp de patru ani de zile a urmărit îndeaproape lucrările la acest drum, dar şi autorităţile din localităţile din zonă au fost prezente la tăierea panglicii care deschide o cale de acces magnifică, cu peisaje superbe care îţi taie răsuflarea.
În plus, există şi considerente economice foarte importante care au dus la realizarea acestui proiect. „Modernizarea acestui drum reduce considerabil consumul de combustibil şi durata de acces a turiştilor din direcţia Bucureşti, zona de sud a judeţului Arad şi judeţul Timiş către staţiunea turistică Moneasa.
Distanţa de acces de la DN 7 la staţiunea Moneasa se reduce cu peste 50 la sută (60 de km) faţă de alternativa actuală, care este DJ 708 Căpruţa –Mădrigeşti (140 de km)”, a declarat Nicolae Ioţcu.
În plus, transformarea tronsonului în drum practicabil pentru locuitorii zonei va duce la ridicarea standardului de viaţă în localităţile montane Juliţa, Baia, Slatina de Mureş şi Mădrigeşti, prin valorificarea potenţialului turistic al regiunii.
Proiect de milioane
Modernizarea tronsonului Juliţa-Mădrigeşti, lung de 24,5 km, a fost realizată pe fonduri europene. Proiectul în sine a fost evaluat la 56 de milioane de lei, dar autorităţile judeţene au reuşit să îl realizeze cu numai 40 de milioane. „Restul de bani au fost direcţionaţi către alte proiecte”, ne-a explicat Ioţcu.
Continuarea acestui tronson, respectiv Mădrigeşti-Gurahonţ, care are 12 km, a fost finanţată din fonduri proprii ale CJA. Lucrarea a costat peste şase milioane de lei, pe lângă asfaltare fiind realizate şi şanţurile şi drumurile laterale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!