Scena naşterii pe stradă s-a produs marți, 27 martie, în jurul orei 4:00, pe principalul bulevard din Arad, în apropiere de Catedrala Romano-Catolică. Cei patru polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad au trăit aventura vieții lor. Mai emoționați ca oricând, agenții de la Ordine Publică au reușit, prin atitudinea lor, să salveze viața copilului, care, dacă nu primea îngrijirile necesare la timp, cel mai probabil ar fi ajuns pe dalele reci și ar fi murit. O parte din scenă a fost surprinsă de un trecător, cu telefonul mobil.
În halat, pe bulevard, în noapte
O patrulă de la Ordine Publică, cu doi agenți care circulau în zonă, au remarcat că o femeie în halat se plimba pe stradă, astfel că au oprit și i-au pus câteva întrebări. Imediat și-au dat seama că ceva nu este în regulă, mai ales că femeia le-a spus că o doare burta. Astfel că agenții au chemat, prin 112, un echipaj SMURD. Între timp, la fața locului au mai ajuns doi polițiști, care, împreună cu colegii deja prezenți au făcut tot ce au știut pentru a o calma pe femeie. Adică i-au vorbit și au încercat să o urce în mașină, pentru că afară era frig. Nu au reușit! Bebelușul nu a mai avut răbdare să aştepte după echipajul SMURD și… a venit pe lume.
Polițiștii, emoționați de întâmplare
Emoționați de întâmplarea vieții lor, polițiștii au mers miercuri pe la spital, pentru a vedea cum se simt lăuza și copilul. Au aflat de la medici: „Este bine copilul, este la Neonatologie, mama este bine și ea. Sunt bine amândoi: și mama și copilul.” Conform unor martori, daca polițiștii nu ar fi intervenit exact în acea clipă și nu ar fi chemat la timp ambulanța SMURD, copilul s-ar fi născut direct pe trotuar și ar fi putut muri. Așa, însă, el a ajuns la timp în mâinile medicilor.
Cei patru agenți au recunoscut că nu s-au mai confruntat cu un caz atât de dificil, până acum: „Am avut ceva emoții, pentru că nu ne-am confruntat cu așa ceva niciodată. A decurs normal, am avut noroc că a ajuns ambulanța la momentul oportun. Dacă nu ajungeam la timp, poate erau consecințe grave”. Fetița și mama ei vor fi externate, cel mai probabil, în zilele următoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!