Între aceste valori numărându-se statul naţional, volens-nolens, liderul Noii Republici a trebuit să-şi exprime poziţia şi faţă de federalizarea Europei. „Respectăm opiniile despre valorile comune ale Europei, dar ar fi profund antiromânesc ca, la nici o sută de ani de la Marea Unire, să fim de acord cu un suprastat federalizat. O spun, de aici, de la Arad, de unde a pornit reîntregirea, suntem mai degrabă reticenţi, ba chiar critici, la ideea plăsmuirii Statelor Unite ale Europei. Noua Republică afirmă cu hotărâre domnia legii, supremaţia Constituţiei, separaţia şi echilibrul puterilor în stat prin controlul reciproc, plecând de la suveranitatea istorică a poporului român. Respingem, drept discriminante şi ofensatorii, încercările oricăror lideri sau instituţii publice de a trata anumite naţiuni sau popoare europene drept incapabile să genereze un Legislativ reprezentativ, o justiţie independentă şi un Executiv performant” , a declarat Mihail Neamţu.
Noua Republica manifesta reticenta fata de ideea Statelor Unite ale Europei
ARAD. Preşedintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, a ţinut, la Arad, o conferinţă de presă „festivă”, considerând că „Aradul este un loc cum nu se poate mai potrivit să vorbim, de Ziua României, despre valorile naţionale, în care trebuie să credem, pe care trebuie să le cultivăm şi să le apărăm”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Târgul Regal de Crăciun poate fi vizitat până duminică: sâmbătă va urca pe scenă maestrul Gheorghe Turda, iar duminică Ștefan Hrușcă va susține un recital de colinde.
Local
Mălina Guler era pasionată de fotbal, fotografie și beauty.
Local
ARAD. Vineri, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane din Zăbrani.
UT Arad
Adrian Mihalcea, antrenor UTA: „Dinamo are, în momentul de față, un joc eficient și consistent”.
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Local
Două persoane cu atac de panică au fost asistate medical la fața locului și ulterior au fost transportate la spital, conștiente și cooperante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!