ARAD. Fără nicio concurență pentru posturile de inspectori de specialitate din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Arad. Cele 21 de posturi se pare că nu au stârnit interesul necesar pentru cei din sistemul preuniversitar sau poate ideea de concurs descurajează inițiativele competiționale ale candidaților. La momentul anunțării organizării concursului pe post, în comunicatul IȘJ Arad erau trecute ca posturi vacante un număr de 15 norme întregi și 6 jumătăți de normă. Adică 21 de persoane care trebuie să le ocupe. La termenul limită de ieri s-au prezentat cu dosarul doar 17. Care au fost cele care nu au stârnit nici un pic de interes sau care sunt cele unde sunt doi candidați pe un loc, se va afla doar pe 7 mai, atunci când numele acestora va fi făcut public. Până atunci vor fi evaluate dosarele de către cei din comisia de evaluare și apoi se dă startul probelor.
Cum sunt evaluați?
Și nu va fi ușor pentru că fiecare va avea de trecut prin mai multe evaluări: cea a curriculumului vitae, evaluarea inspecției speciale la clasă, a proiectării și realizării lecției de către candidat, evaluarea probei practice – asistența la o oră, analiza lecției, întocmirea procesului-verbal de inspecţie, proba de interviu privind managementul educațional și deontologia și proba scrisă – un test grilă din managementul educațional și legislație.
Punctajul total maxim este de 50 puncte, iar punctajul minim de promovare a concursului este de 35 de puncte, cu condiția promovării fiecărei probe în parte. Examenul se susține la IȘJ Arad.
Nu vor să lucreze la IȘJ Arad
Pentru cele 21 de posturi scoase la concurs de către IȘJ Arad și-au depus dosarele doar 17 candidați.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Biroul Electoral Central a respins, sâmbătă, candidatura liderului partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Iovanovici-Șoșoacă, fiind validat dosarul de candidatură al liderului AUR, George Simion.
UT Arad
„Sunt un jucător tehnic, inteligent, generos și un adevărat playmaker. Sper să obținem toate punctele cu Oțelul și să aducem bucurie suporterilor și clubului.”
UT Arad
Jucătorii au fost înștiințați că nu se mai contează pe ei. Pot pleca atunci când își doresc.
România
Meteorologii au emis, sâmbătă, o informare Cod galben de intensificări de vânt ce vizează mai mult de jumătate din județele țării, ce va fi în vigoare până duminică dimineața.
România
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, transmite Agerpres.
Local
Echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad au intervenit, în decursul anului 2024, la 67.070 de cazuri.
ARADON Sport local
ARAD. Ultima rundă din sezonul regulat din Liga a III-a la fotbal se joacă azi, de la ora 15. Pe noi ne interesează partidele din seria a IX-a, căci acolo sunt echipele din județul nostru.
România
Biroul Electoral Central a decis, vineri, să sesizeze organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, ca urmare a amenințărilor primite de membrii săi pe rețelele de socializare.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!