ARAD. A puşcat asfaltul, s-a rupt drumul, iar sute de metri cubi de apă s-au revărsat pe străzi. „Potopul” s-a întâmplat în cartierul Gai, în zona străzii Meşterul Manole, acolo unde o magistrală de alimentare a oraşului cu apă potabilă a cedat, debitul apei fiind atât de puternic încât a ridicat asfaltul de la loc pe o porţiune de câţiva metri. Iar porţiunea de drum era proaspăt asfaltată. Locuitorii din zonă spun că nu este pentru prima dată când conducta respectivă, care este foarte veche, cedează. Însă autorităţile competente, respectiv Compania de Apă Arad, nu pare să ia atitudine în acest sens.
Pagubă uriaşă
După cum am precizat, sute de metri cubi de apă rece s-au revărsat pe străzi şi în curţile adiacente. Muncitorii de la Compania de Apă au ajuns în zonă şi au închis robineţii pentru a opri scurgerile de apă. Problema cea mai mare este că, deşi nimeni nu o spune răspicat, cel mai probabil pagubele se vor resimţi, într-un fel sau altul, în facturile care vor ajunge la arădeni.
Urmează reparaţii
După această „explozie” a conductei de apă, şoseaua din zonă a devenit impracticabilă. Şi probabil că va rămâne aşa până în momentul în care va fi efectuată o reparaţie în zonă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!