Locomotiva se afla la sfârșitul garniturii de tren și a luat foc în mers. Prima măsură luată după izbucnirea focului a fost deconectarea locomotivei. Din acest motiv garnitura de tren, care transporta călători pe ruta Simeria-Arad, a putut să își continue drumul. Pentru stingerea incendiului izbucnit la locomotivă a intervenit Secția de pompieri Bârzava. Echipajul de intervenție a sosit la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Pompierii au golit motorina din locomotiva diesel, apoi au acționat cu spumă la nivelul de jos a locomotivei până la sosirea unui echipaj a CFR care a deconectat linia de tensiune.
Pompierii au stins incendiul în aproximativ o oră. În continuare se efectuează cercetări pentru a se stabili cauzele producerii incendiului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!