Garda de Intervenţie nr. 1 Ineu a fost solicitată pentru stingerea focului. În aproximativ 20 de minute, incendiul a fost stins. Intervenţia pompierilor s-a dovedit a fi destul de dificilă deoarece curtea în care se afla maşina era foarte mică, iar accesul la autoturism a fost destul de greoi. De asemenea, exista pericolul ca flăcările să se extindă şi la imobil, însă Garda de Intervenţie nr. 1 Ineu a limitat incendiul, reuşind să salveze locuinţa. Autoturismul a fost distrus în proporţie de 90 la sută în incendiu. Ca şi cauză a incendiului, pompierii au stabilit în urma cercetărilor, că totul a pornit de la un scurtcircuit produs la instalaţia electrică a maşinii.
O masina a luat foc in curtea unei case din Ineu
INEU. Un autoturism marca Opel Meriva a luat foc, marţi seara, în jurul orei 20,20, în curtea unei locuinţe din oraşul Ineu. Incendiul a fost observat târziu, când flăcările deja cuprinseseră întreg interiorul autoturismului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Dintre cele 20 de legături rutiere peste frontiera de stat româno-maghiară, cinci drumuri sunt pe teritoriul judeţului Arad. Toate accesele spre aceste drumuri au fost modernizate.
2
Local
Peste 10 milioane de lei vor fi cheltuiți pentru reabilitarea Centrului de Terapie și Recuperare pentru Copii „Ghiocelul”.
1
Local
Credietele oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt supuse unor noi reguli, conform Legii 243/2024 intrată recent în vigoare.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
Local
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne din județul Arad sunt pregătite să gestioneze cu profesionalism orice incident sau eveniment grav care ar putea apărea până la finalul procesului electoral.
1
România
Muzicianul Marius Baţu, o legendă a muzicii folk, s-a stins din viaţă.
Local
Victima a ajuns la spital. Familia acesteia și poliția îl caută pe șoferul care a produs accidentul.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!