După ce PNL şi PSD au avut reacţii legate de oferta edilului (3 locuri eligibile în PDL pentru reprezentanţii societăţii civile care au proiecte viabile pentru cele trei teme de interes major propuse), acum liderul Mişcării Arădene, Claudiu Cristea, ales local din partea PNŢCD, dă replică, precizând din start în viziunea sa că „societatea civilă nu e de vânzare”.
Cristea a etichetat demersul lui Falcă drept unul „pre-electoral, caracteristic modului în care actualul primar încearcă mereu să își cumpere susținerea” şi a precizat că „societatea civilă nu are nevoie de locuri pe listele de partid ale politicianului Falcă”.
Liderul Mişcării mai precizează că „în cei 8 ani de mandat, societatea civilă a invitat constant administrația la dialog, deschidere și susținere a proiectelor cetățenilor”, dar că „politicianul Falcă a disprețuit inițiativele civice și a încercat să discrediteze și să desființeze mișcarea societății civile”.
Cristea a mai susţinut faptul că „dacă demersul lui Gheorghe Falcă era sincer, acesta ar fi avut ocazia de nenumătrate ori să o demonstreze, susținând inițiativele societății civile” şi a indicat şapte iniţiative ale societăţii civile care s-au lovit, în viziunea liderului Mişcării arădene, de refuzul edilului local.
În afara politicului?
Ca de final, Cristea indică că societatea civilă „nu va intra în jocurile electorale ale domnului Falcă și nu are nevoie de locuri pe liste de partid pentru a-și face cunoscute proiectele și inițiativele”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!