Magistrații au dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.I. pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, precum şi a inculpaţilor V.I., M.D.D., V.D., G.M., D.C., C.O.L. şi N.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală. Potrivit procurorilor, din probatoriul administrat în cauză „a rezultat că inculpatul T.I. în perioada februarie-iulie 2014, în calitate de administrator de fapt al mai multor societăţi comerciale ai căror reprezentaţi legali erau interpuşi ai săi, a folosit aceste societăţi pentru emiterea de facturi corespunzătoare unor operaţiuni fictive, beneficiarii acestora fiind inculpaţii V.I., M.D.D., V.D., G.M., D.C., C.O.L. şi N.C., în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale din Arad sau din alte judeţe ale ţării”. Conform procurorilor, „prejudiciul total astfel cauzat bugetului de stat este în sumă de 1.129.942 de lei, din care 1.056.673 de lei de natura taxei pe valoare adăugată, iar 73.269 de lei de natura impozitului pe profit”.
Opt administratori de firme cercetati pentru evaziune fiscala
ARAD. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au descoperit o evaziune fiscală în care sunt implicați opt administratori de firme care au creat un prejudiciu bugetului de stat de peste 1.129.942 lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Târgul Regal de Crăciun poate fi vizitat până duminică: sâmbătă va urca pe scenă maestrul Gheorghe Turda, iar duminică Ștefan Hrușcă va susține un recital de colinde.
Local
Mălina Guler era pasionată de fotbal, fotografie și beauty.
Local
ARAD. Vineri, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane din Zăbrani.
UT Arad
Adrian Mihalcea, antrenor UTA: „Dinamo are, în momentul de față, un joc eficient și consistent”.
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Local
Două persoane cu atac de panică au fost asistate medical la fața locului și ulterior au fost transportate la spital, conștiente și cooperante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!