Totul a fost posibil la sfârșitul lunii octombrie, la Bruxelles, când a fost semnată declarația de extindere a rețelei EDEN (European Destinations of Excellence), la care a fost invitat să adere și Parcul Natural Lunca Mureșului.
Proiectul EDEN a fost lansat în anul 2006 de Comisia Europeană și promovează destinații în care se practică un turism durabil. Selecția destinațiilor se realizează în cadrul unor competiții naționale, organizate anual în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, primele cinci locuri fiind considerate câștigătoare.
Pe locul 5
„În cadrul competiției din anul 2009, care a vizat identificarea destinațiilor turistice de excelență din ariile protejate, Parcul Natural Lunca Mureșului a ocupat un onorabil loc V, după Parcul Natural Apuseni, Rezervația Biosferei Delta Dunării, Parcul Natural Vânători Neamț și Parcul Natural Buila Vânturărița“, a precizat Paul Hac, directorul Parcului Natural Lunca Mureșului.
Dacă până de curând rețeaua EDEN era formată doar din destinațiile care au ocupat locul I, cu ocazia întâlnirii de la Bruxelles au aderat toate destinațiile ocupante ale primelor cinci locuri, a mai precizat directorul parcului.
Caseta
Temele promovate
Printre temele abordate de-a lungul anilor s-au numărat: „Cele mai bune destinații rurale“, „Turism în ariile protejate“ și „Turism acvatic“.
Citiți principiile noastre de moderare aici!