VLADIMIRESCU. Peste 9 tone de prune în valoare de aproximativ 6.000 de lei au fost confiscate de polițiști în localitatea Vladimirescu. Prunele erau transportate în două autoutilitare: în una erau încărcate 7.000 de kg de prune, iar în cealaltă 2.400 de kg. Șoferii celor două autoutilitare au fost amendați cu 1.000 de lei. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au descoperit că documentele de proveniență ale prunelor nu erau conforme. „L.O. şi S.D. au fost depistaţi şi opriţi în trafic, pe DN 7, în localitatea Vladimirescu, în timp ce transportau cu două autoutilitare, cantitatea de 7.000 de kg de prune, respectiv 2.400 de kg în cea de-a doua. La verificările efectuate s-a constatat că documentele de provenienţă ale fructelor nu erau conforme, astfel încât, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990, întreaga cantitate de fructe, în valoare de 6.000 de lei a fost reţinută în vederea confiscării, iar cei doi şoferi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.
Peste 9 tone de prune confiscate la Vladimirescu
Două transporturi ilegale de peste 9 tone de prune au fost reţinute de către poliţişti.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
1
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
3
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!