Arădenii au şansa să plătească, în viitorul apropiat, mai puţini bani pentru căldură. Asta dacă scrisoarea de intenţie a unei firme din Israel, care doreşte să modernizeze CET Lignit, se va concretiza într-o investiţie propriu-zisă. Conducerea societăţii Telemenia, prin directorul Izhak Elyashiv, a contactat Primăria Arad căreia i-a expus ideile şi proiectele de producere a energiei electrice şi termice, în cazul în care cele două părţi vor ajunge la un consens. „În urma opţiunii reprezentantului nostru, domnul inginer Călin Mihai, şi în numele Telemenia Ltd., am plăcerea să vă prezint conceptul nostru pentru dezvoltarea, extinderea, modernizarea instalaţiilor municipale de termoficare de la CET Arad”, îşi începe Izhak Elyashiv scrisoarea. În continuare, acesta face o prezentare a companiei, după care spune că „intenţia noastră este de a moderniza producţia de energie termică şi electrică prin instalarea unei centrale de cogenerare extrem de eficientă, care poate fi integrată în instalaţiile CET Arad, în scopul de a produce electricitate şi energie calorică (la o cantitate care urmează să fie decisă de către dumneavoastră) şi dedicată vânzării produselor, şi anume, de energie electrică către Sistemul Energetic Naţional, şi apă caldă şi de încălzire urbană, pentru Municipiul Arad”.
Prezintă avantajele
Mai departe, reprezentantul Telemenia prezintă şi avantajele unei modernizări a CET. În ceea ce priveşte avantajul economic, Elyashiv informează că „va exista o reducere semnificativă a cheltuielilor de exploatare pentru furnizarea serviciilor de energie calorifică furnizată tuturor clienţilor conectaţi la sistem. Această nouă centrală va fi în măsură să furnizeze servicii la preţuri şi tarife sub nivelul reglementat de ANRE pentru energie termică”. Sunt menţionate, totodată, şi explicate avantajele operaţionale, tehnice şi de mediu.
Cer studii
Pentru a-şi face o idee despre situaţia operaţională şi economică a CET Lignit, israelienii solicită realizarea unui studiu de fezabilitate. „Recomandăm realizarea unui studiu de fezabilitate pentru a evalua şi analiza infrastructura existentă şi tariful la energie electrică existent, normele ANRE şi preţurile gazelor naturale. Intenţia acestui studiu este de a crea un model de afaceri pentru a investi, administra şi întreţine centrala. Acest studiu este destinat să ofere un cadru pentru discuţiile viitoare”, susţin investitorii.
Vor întâlnire
Scrisoarea de intenţie a fost înregistrată la Primăria Arad cu numărul 57.905 din data de 31 august 2011. Israelienii mai solicită o întâlnire cât mai rapidă cu primarul Gheorghe Falcă şi cu reprezentanţii CET pentru a dezvolta ideea modernizării centralei. Din informaţiile deţinute de noi, Falcă nu s-a întâlnit deocamdată cu aceşti posibili investitori.
alin.gherasim@informmedia.ro
CET arde miliarde de lei intr-o zi
Citiți principiile noastre de moderare aici!