Ioan Cristina, preşedintele PNL Arad, consideră îndreptăţită decizia USL de a sesiza Curtea Constituţională împotriva OUG 71/2009 care eşalonează până în 2016 plata drepturilor salariale câştigate în instanţă de către bugetari. „Guvernul Boc instituie o premieră juridică, legiferând peste hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, cu ajutorul unei legi care încalcă, pe de o parte, drepturi constituţionale fundamentale iar pe de altă parte jurisprudenţa CEDO. Prevederile respectivei legi statuează că personalul din sectorul bugetar nu beneficiază, în punerea în aplicare a unui titlu executoriu, de aceleaşi condiţii ca orice alt cetăţean creditor, fiind limpede că se aplică un tratament în mod vădit defavorabil persoanelor încadrate în sectorul bugetar”, a precizat liderul PNL.
Ioan Cristina este de părere că motivarea cu care Guvernul s-a prezentat Parlamentului pentru adoptarea ordonanţei, „evitarea depăşirii ţintei de deficit bugetar”, nu se încadrează sub nici o formă printre condiţiile prevăzute expres şi limitativ de Constituţie, condiţii care pot impune restrângerea unor drepturi sau libertăţi cetăţeneşti. „Această hotărâre aberantă va costa statul român şi mai mult, atât moral, cât şi material, pentru că se adună penalităţi de plată şi, deloc neglijabil, potenţiale despăgubiri cerute în instanţele internaţionale de către cei nedreptăţiţi”, a concluzionat Ioan Cristina.
Citiți principiile noastre de moderare aici!