Purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Lorena Radu, a precizat că sesizările au venit de la preşedinţii secţiilor de votare amintite mai sus şi că la cele două secţii au fost trimise echipele de cercetare a incidentelor electorale care efectuează pe mai departe cercetări pentru a vedea dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de furt.
Articole pe aceeași temă
S-au pierdut două ştampile? PNL sesizează Poliţia şi cere închiderea secţiilor
Două nereguli cercetate de polițiștii arădeni în ziua votului
Citiți principiile noastre de moderare aici!