Magistraţii arădeni au arestat preventiv o singură persoană, două au fost arestate la domiciliu, iar alte două au primit control judiciar, restul de patru fiind lăsate libere „ca păsarea cerului”, fără nicio măsură preventivă. Însă procurorii DIICOT au contestat decizia Tribunalului Arad, iar judecătorii Curţii de Apel Timişoara au călcat în picioare sentinţa instanţei arădene. Toate cele nouă persoane implicate în acest dosar au primit câte o măsură preventivă. Mai mult, patru dintre ele au fost arestate preventiv, printre arestaţi numărându-se şi poliţista de la Pecica Diana Eniko Vârtaci, inculpată care, în primă fază, nu s-a numărat printre cei care au primit o măsură preventivă. Judecătorii timişeni au hotărât următoarele: Sorin Andra rămâne în arest preventiv. În spatele gratiilor vor ajunge şi Ioan Banfil şi Diana Eniko Vârtaci. În arest la domiciliu vor fi cercetaţi Gheorghe Laurian Roman şi Gheorghe Achim, iar Mircea Ciortea va fi cercetat sub control judiciar. În ceea ce îi priveşte pe Daniel Emil Şirian (arestat la domiciliu în primă instanţă), Ileana Silaghi şi Iuliana Rozalia Papp (puse sub control judiciar în primă instanţă), deciziile în cazul lor au rămas neschimbate şi după contestaţia de la Curtea de Apel Timişoara. Totuşi, sentinţa Tribunalului Arad şi cea a Curţii de Apel sunt total diferite una faţă de alta. Instanţa din Arad a decis că doar cinci din nouă inculpaţi merită să fie cercetaţi sub o măsură preventivă, în timp ce instanţa din Timişoara a hotărât, cu titlu definitiv, că toţi cei nouă trebuie să fie cercetaţi sub o măsură preventivă. Reamintim că DIICOT a destructurat o reţea de trafic de ţigări netimbrate care erau aduse din Ucraina, Serbia şi Moldova şi, ulterior, erau vândute pe teritoriul judeţelor Arad, Timiş şi Bihor. În urma percheziţiilor domiciliare, anchetatorii au ridicat 200.000 de fire de ţigarete, 155.000 de lei şi aproximativ 13.000 de euro.
Au calcat in picioare decizia Tribunalului Arad
Reactualizat la:
TIMIŞOARA. Traficanţii de ţigări care au fost ridicaţi şi audiaţi în urmă cu o săptămână de procurorii DIICOT s-au bucurat când au văzut decizia Tribunalului Arad referitoare la măsurile preventive luate împotriva lor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Tânărul aflat sub influenţa alcoolului, care a accidentat în noaptea de miercuri spre joi şase pietoni în localitatea argeşeană Slobozia, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că a intrat intenţionat cu maşina în victime.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Mapamond
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta.
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Evenimente
Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad vor organiza, și în acest an, revelionul popular în fața Palatului Administrativ.
România
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
România
Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă admite că la momentul apariţiei în presă a informaţiei a reacţionat „greşit şi emoţional”, pentru că răspunsul său ar fi inclus şi un membru al familiei, pe fiul său, pe care ar fi vrut să-l protejeze.
2
Local
Apeluri cu o valoare de 300 de milioane de euro vor fi lansate în 2025 de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!