Prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice. Asta şi-au propus poliţiştii care au luat parte la activităţile suplimentare din weekend. În total, 135 de poliţişti au acţionat din 12 până în 14 februarie „pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren”. Este vorba despre poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea criminalității economice, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă care au desfăşurat acţiuni specifice muncii de poliţie – au anunţat reprezentanţii IPJ Arad. Potrivit acestora, în prima zi de acţiune, adică în 12 februarie „au fost constatate 13 infracţiuni judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură, dintre care 8 în flagrant delict. De asemenea, au fost aplicate 273 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 99.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 11.564 de lei. Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică”. Poliţiştii rutieri au dat, în prima zi a acţiunii, 228 de amenzi, dintre care 111 pentru încălcarea regimului legal de viteză. De luni, totul va reintra pe făgaşul normal.
Poliţiştii arădeni au ieşit în stradă
Poliţiştii arădeni au ieşit în stradă
Reactualizat la:
În weekend, arădenii au fost mai în siguranţă. Şi asta pentru că efective suplimentare de poliţişti au fost trimise în stradă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că încearcă să îşi aducă infrastructura militară mai aproape de Rusia, relatează Reuters.
Mapamond
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un „atac terorist”, a declarat miercuri compania care deţine nava, relatează AFP şi Reuters.
România
Adrian Corbu, vicepreședintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), a anunțat că lansarea sesiunii din cadrul programului Rabla pentru achiziționarea de tractoare noi se amână.
România
Ministerul Apărării Naţionale precizează miercuri că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească.
1
Lifestyle
Regizorul Christopher Nolan adaptează în această perioadă poemul epic al lui Homer „Odiseea” pentru următorul său film, informează DPA.
Mapamond
Ucraina se confruntă cu pene de curent în mai multe regiuni în urma unui atac aerian rusesc masiv lansat în cursul zilei, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe X.
Mapamond
Rusia a atacat cu rachete de croazieră şi balistice sistemul energetic al Ucrainei şi oraşele din regiunea sa de est miercuri dimineaţă, au declarat ministrul ucrainean al energiei şi oficialii locali - relatează Reuters.
1
Mapamond
Un avion de pasageri Embraer 190 a Azerbaijan Airlines, care asigura ruta Baku - Groznâi, s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan. La bord se aflau 67 de persoane, dintre care 62 de pasageri şi 5 membri ai echipajului. Conform informaţiilor preliminare, 32 de persoane au supravieţuit accidentului, deşi unele sunt în stare critică, informează Azertag, care citează un comunicat al Ministerului azer de Externe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!