Accidentul a avut loc joi, 12 noiembrie, în jurul orei 16:30, pe strada Fluturilor din cartierul Vlaicu. Fetița a fost lovită de autoturism în fața unui bloc de pe strada Fluturilor, iar conducătorul mașinii a fugit de la fața locului. Micuța a fost preluată de un echipaj SMURD care i-a acordat primul ajutor, iar apoi a transportat-o la Spitalul Județean Arad. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad au precizat că fetița a fost rănită ușor.
“În jurul orei 16:30 am fost sesizați despre producerea unui accident rutier comis de persoane necunoscute pe strada Fluturilor. Din verificările efectuate s-a stabilit că șoferul unui autoturism a accidentat ușor o fetiță în vârstă de 3 ani, lăsată nesupravegheată. Ulterior, după producerea accidentului, șoferul a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, a precizat agentul principal de poliție Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Câteva ore mai târziu, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe șofer. “Este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani pe numele căruia a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, a declarat Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Polițiștii au răscolit orașul după un șofer care a lovit cu mașina o fetiță
Polițiștii au răscolit orașul după un șofer care a lovit cu mașina o fetiță
Polițiștii arădeni au răscolit, joi, orașul în căutarea unui șofer care a lovit cu mașina o fetiță în vârstă de 3 ani, iar apoi a fugit de la locul accidentului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Primăria le amintește arădenilor de obligația înscrierii în Registrul Sistemelor Individuale Adecvate de colectare a apelor uzate.
Local
Duminică dimineață, polițiștii au fost sesizați că cineva a incendiat intenționat o mașină, la Chisindia. Făptașul a fost prins și reținut.
Local
Primăria pune la dispoziția celor interesați 18 puncte de comerț ambulant în mai multe zone din Arad.
Local
Petrecerea s-a desfășurat în weekend și a reunit peste 100 de persoane, membri și simpatizanți ai Clubului Orășenesc al Seniorilor din Nădlac.
Local
Sindicaliştii din Poliţie anunţă faptul că vor continua protestele şi vor participa şi la mitingul de la Bucureşti.
3
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, în care s-au făcut investiții de zeci de milioane de euro în ultimii ani, a fost încadrat de autoritatea competentă în categoria a IV-a, adică „acreditat cu încredere redusă”, însă managementul precizează că acest calificativ nu se referă la serviciile medicale acordate pacienților, ci la clădirile în care funcționează, unele vechi de peste un secol.
1
România
Planeta Marte se află în aceste zile la cea mai mică depărtare de Pământ, într-o poziție favorabilă pentru observare, a informat, luni, dr. Adrian Șonka, astronom la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu”.
România
Liberalii susțin orice proiect care face administrația mai eficientă, a declarat, luni, președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, cu privire la un proiect de reorganizare teritorial-administrativă a țării anunțat de PSD, precizând că este nevoie de un acord în coaliție.
România
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiect s-a înființat un grup format din membrii partidului.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!