Dosarul lui Dărăbuţ se află momentan la inspecţia internă a IPJ Arad. Urmează, probabil, să se ia măsuri împotriva poliţistului şi în acest caz – cel al pistolului – dacă până acum nu s-au luat. Aşa cum am mai menţionat, surse susţin că Dărăbuţ are mai multe abateri de când este poliţist. Pe lângă cea cu pistolul, Dărăbuţ a mai „comis-o” în iarna lui 2014, când, sursele noastre susţin că, sub influenţa băuturilor alcoolice fiind, s-a răsturnat cu maşina pe când se întorcea de la o petrecere lăutărească organizată în judeţ. Nici atunci, IPJ Arad nu a confirmat şi nici nu a infirmat întâmplarea şi, implicit, nu l-a nominalizat pe poliţist. Cert este că împotriva poliţistului Dărăbuţ, superiorii săi nu au luat nicio măsură, deşi colegii săi spun că acesta are mai multe abateri.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, anterior bătăii, poliţistul a fost la o petrecere lăutărească la care a fost prezent şi Adrian Minune. Dărăbuţ s-a distrat şi s-a fotografiat – postând pozele pe profilul lui de Facebook (cont pe care l-a șters ulterior incidentului) – alături de tot felul de personaje, conduita poliţistului nefiind tocmai în concordanţă cu statutul poliţistului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!