Nemulţumirile iscate în sânul organizaţiei municipale PNL Arad de faptul că Gavril Popescu a apelat la alt partid – respectiv Partidul Conservator – pentru a fi prezent în sondajele pentru desemnarea candidatului de primar al USL Arad au răbufnit cu cea mai mare amploare la şedinţa Biroului Municipal de luni seara. Acestea s-au concretizat în decizia pe care preşedintele organizaţiei municipale, Florin Galiş, a anunţat-o la conferinţa de presă de ieri: Gavril Popescu a fost suspendat din calitatea de membru PNL, pe o perioadă de un an. Florin Galiş, flancat de către un vicepreşedinte judeţean, Ionel Ciupe, a explicat că de mai multă vreme liberalii de la municipiu au insistat să se ia măsuri împotriva comportamentului lui Gavril Popescu, însă a preferat să aibă o atitudine tolerantă, până când Popescu a pus cireaşa pe tort sau, mai bine spus, a aprins fitilul bombei, distribuind în municipiu zeci de mii de exemplare ale unei scrisori electorale adresate arădenilor, erijându-se în candidat la Primăria Aradului, fără să aştepte rezultatele sondajelor care îl vor desemna pe acesta.
Complicaţii
Suspendarea lui Gavril Popescu din PNL dă naştere unor încurcături, legate de protocoalele interne ale ACD şi USL, care interzic partidelor să „fure” membri unele de la altele. Cu toate acestea, recunoaşte Florin Galiş, este posibil ca Gavril Popescu să rămână în cărţile sondajelor, dacă se înscrie în PC, având deja acordul lui Crin Antonescu şi Daniel Constantin în acest sens. „Chiar dacă, astfel, se încalcă protocolul, este posibil să primească o dispensă, din moment ce a intrat în sondaje din partea PC, fără să fie membru. Dacă va fi aşa, noi ne vedem mai departe de treaba noastră, nu putem să ne opunem prerogativelor preşedintelui Crin Antonescu”.Dealtfel, acelaşi lucru îl susţine şi preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, care aşteaptă reacţia lui Gavril Popescu, acesta fiind oarecum silit să se înscrie în PC, dacă vrea să aibă, la modul real, sprijinul conservatorilor. Dealtfel, chiar şi demisionarii din conducerea judeţeană a PC nu erau clar împotriva susţinerii lui Popescu în sondaje, dar pretindeau ca acesta să se înscrie în partid.
Ciupe: previzibil
Vicepreşedintele Ionel Ciupe a ţinut să precizeze că decizia a fost luată cu unanimitate de voturi în Biroul Municipal şi doar atunci când nervii tuturor au fost întinşi la maximum. „Din punctul meu de vedere, decizia era previzibilă, Gavril Popescu a stârnit indignarea membrilor de la municipiu. În fiecare luni, la întâlnirile obişnuite, 70-80 de oameni mă chestionau cu privire la măsurile pe care le vom lua, pentru că Gavril Popescu efectiv a sfidat partidul, până la limita suportabilităţii oricărui liberal de bun simţ. Când l-am chemat să vină să vorbească cu oamenii, a considerat că nu are nicio obligaţie să ceară nici opinia, nici acordul partidului, că are dreptul să-şi promoveze interesele şi imaginea după cum crede de cuviinţă. După cum a spus şi Florin Galiş, dacă te afli într-o echipă, nu ai voie să te comporţi în acest mod”.
Popescu tace
Am încercat să-l contactăm telefonic pe Gavril Popescu, dar nu a răspuns. Probabil pentru că-după cum i-a spus lui Galiş- susţine în continuare că ziariştii nu îi redau corect declaraţiile.
„Nu este o mazilire, poate candida unde vrea” Florin Galiş
Ioan Cristina, preşedinte PNL Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!