Arădeanca ne-a povestit că soțul său i-a cumpărat o prăjitură cu iaurt și zmeură de la o cofetărie de la bulevardul Revoluției, pentru care a plătit 5,5 lei.
Când a ajuns acasă, femeia a început să-i dea copilașului de un an să mânănce, bucățele mici, iar la un moment dat a descoperit viermele.
”Nu era un vierme de fruct, ci unul mai mare. M-a apucat o greață cumplită, mai ales că îi dădeam copilului. Dacă mâncam eu, luam bucăți mai mari și probabil nici nu sesizam. Este revoltător că se întâmplă așa ceva! Nici nu m-am întors cu prăjitura la cofetărie, pentru că nu de bani îmi pare rău. Toată noaptea am avut în minte acel vierme aflat în prăjitura din care îi dădeam copilului”, ne-a relatat arădeanca.
Ea a păstrat desertul, iar soțul său l-a dus în această dimineață la CJPC. Comisarul-șef adjunct, Gheorghe Iancu, ne-a declarat că se va merge în control, în echipă cu inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, pentru a fi verificate fluxul tehnologic de producție, modul de păstrare și expunere la comercializare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!