ARAD. De bunăvoie şi siliţi de cei mai de sus, preoţii sunt obligaţi să iasă la pensie. Toţi cei care au împlinit deja vârsta de 65 de ani, fără nici o excepţie, spun cei de la Arhiepiscopia Arad, trebuie să se pensioneze. 28 de preoţi care au parohiile în judeţul nostru vor lăsa locul celor mai tineri. Pentru că aşa spune legea. O lege pe care au ignorat-o ani buni, cu îngăduinţa şi milostivenia mai marilor Bisericii Ortodoxe Române; dar care, acum, le dau o ultimă binecuvântare: eliberarea din fruntea comunităţilor creştine ortodoxe.
Primii 8 (cei care au deja peste 70 de ani) vor pleca anul acesta. Ceilalţi 20 trebuie să iasă la pensie până la finele lui 2014. Parohiile eliberate vor fi „afişate”, spun cei care conduc destinele Bisericii arădene, pe site-ul Arhiepiscopiei, precum şi pe cele ale celor patru Protopopiate (Arad, Lipova, Ineu şi Sebiş).
Popii dornici să se ocupe de parcursul spiritual al unei parohii pot urmări aceste site-uri pentru a nu rata momentul, destul de rar întâlnit în sânul Bisericii Ortodoxe Române: acela de organizare a unui concurs pentru ocuparea postului de preot.
Un adevărat examen îi aşteaptă pe cei care doresc să obţină parohie în oraş, spun reprezentanţii Arhiepiscopiei Aradului, iar pentru cei care aspiră la o parohie în comune şi sate îi aşteaptă doar un concurs de dosare. Regulamentul este clar stabilit în statutul BOR şi toată metodologia va fi afişată şi pe aceste site-uri, cel puţin acestea au fost declaraţiile celor de la Arhiepiscopie.
Cine sunt cei care pleacă din fruntea parohiilor? Conform listei pe care am obţinut-o (din surse sigure, dar nu oficiale), în primăvara acestui an, pentru Protopopiatul Arad, 15 preoţi au vârsta tocmai bună pentru a ieşi la pensie. Ceilalţi 13 aparţin cu siguranţă celorlalte Protopopiate, dar preoţii protopopi au reţineri în ceea ce priveşte comunicarea pe această temă cu presa.
Parohiile în care ar trebui să se vacanteze posturi sunt la: Cruceni, Curtici, Arad-Centru, Sântana I, Aradul Nou, Micălaca Nouă, Șega I, Turnu, Șimand, Fântânele, Criș I, Vinga, Șagu și Micălaca Veche. Unde sunt celelalte 13 locuri libere veţi afla cu siguranţă de la Arhiepiscopie în următoare zile, poate chiar astăzi. Cine vor fi fericiţii care le vor ocupa, ştie doar Cel de Sus şi poate şi unii ceva mai de jos. Să dăm însă crezare că totul va fi corect şi fără niciun vicleşug.
Citiți principiile noastre de moderare aici!