ARAD. Despre prezenţa Erikăi Stark la cea mai recentă şedinţă a Consiliului Judeţean (CJ) am scris deja. La 30 aprilie 2015, directoarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad a fost convocată să dea explicaţii în legătură cu managementul deficitar al instituţiei, cu acuzele de corupţie şi abuzuri la adresa celor care conduc Direcţia. Aşa cum am relatat la acea vreme, Erika Stark a tratat cu superficialitate sau a eludat complet acuzaţiile grele enunţate în şedinţa CJ, dar a vorbit pe larg şi cu patos despre articolele publicate de Jurnal arădean/ Aradon în ultima perioadă de timp. A scăpat şi un porumbel, recunoscând ceea ce niciun director de instituţie de stat n-ar recunoaşte public: că unii dintre angajaţii DGASPC au ajuns acolo pe „pile, relaţii şi culoare politică”. O mărturisire pe care nu i-a cerut-o nimeni, dar pe care a simţit nevoia să o exprime. Şi a exprimat-o cu hotârâre.
La fel de decisă, de sigură pe ea a fost Erika Stark şi atunci când a răspuns unei interpelări venite din partea vicepreşedintelui CJ, Adrian Ţolea. Acesta a intervenit pe finalul prestaţiei Erikăi Stark în plenul Consiliului Judeţean, adresându-i directoarei DGASPC Arad o întrebare legată de evaluarea persoanelor cu handicap. Şi anume: trebuie să fie văzută persoana care solicită încadrarea într-un grad de handicap sau evaluarea se poate face doar pe baza dosarului medical al acelei persoane? O întrebare al cărei răspuns face parte din ABC-ul activităţii Direcţiei. Aşadar, o întrebare elementară pentru Erika Stark. La care directoarea DGASPC a răspuns fără să clipească: „Legea nu prevede ca fiecare persoană să fie văzută.”
În ciuda faptului că răspunsul ei a fost foarte hotărât, vicepreşedintele CJ a mai întrebat-o o dată pe Erika Stark acelaşi lucru, ca să fie sigur că întrebarea sa a fost pe deplin înţeleasă. A primit – şi el şi toţi consilierii judeţeni prezenţi la şedinţă – acelaşi răspuns, rostit fără tăgadă: „Legea nu prevede ca fiecare persoană să fie văzută.”
Nimeni nu şi-a permis să o contrazică pe Erika Stark. Fiind director al DGASPC, ea ştie cel mai bine cum stau lucrurile. Aşa ne-am gândit şi noi. Doar că noi, Jurnal arădean/ Aradon, am îndrăznit să o verificăm pe Erika Stark. Cum? Adresându-ne superiorilor doamnei Stark, de la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi (ANPD). Am întrebat aici acelaşi lucru ca Adrian Ţolea: se impune prezenţa persoanei atunci când se face evaluarea în vederea încadrării în grad de handicap sau e suficientă evaluarea dosarului medical al persoanei? Răspunsul primit din partea preşedintelui ANPD, Mihaela Ungureanu, este diferit faţă de răspunsul Erikăi Stark: legea prevede, negru pe alb, evaluarea persoanei solicitante după ce, în prealabil, a fost analizat dosarul medical al acesteia.
Verdictul ANPD
„Evaluarea încadrării într-un grad de handicap se realizează în baza Ordinului Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nr.2.298 din 23.08.2012 privind aprobarea Procedurii-cadru de evaluare a persoanelor adulte în vederea încadrării în grad şi tip de handicap. Potrivit prevederilor art.13 din ordinul menţionat, activitatea de evaluare/reevaluare presupune următoarele etape: a)repartizarea dosarului echipei multidisciplinare de către şeful SECPAH, în vederea efectuării evaluării complexe; b)analiza dosarului, care implică verificarea documentelor care trebuie să conţină informaţii relevante pentru constatarea deficienţei funcţionale, severităţii, tipului şi duratei estimate a acesteia, a dependenţei, a limitării de activitate şi a restricţiilor de participare. În această etapă se identifică eventuale documente suplimentare necesare în procesul de evaluare complexă; c)programarea persoanei pentru evaluare şi comunicarea datei, locului şi, după caz, a documentelor suplimentare solicitate; d)efectuarea de către echipa multidisciplinară a evaluării/reevaluării propriu-zise a persoanei solicitante şi, după caz, în prezenţa reprezentantului legal al acesteia. În această etapă se vor corela informaţiile din dosar cu cele rezultate în urma evaluării persoanei; e)întocmirea raportului de evaluare complexă, cu formularea propunerilor privind încadrarea/ neîncadrarea în grad de handicap” – se arată în răspunsul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, la solicitarea Jurnal arădean/ Aradon. Cu precizarea că evidenţierea punctelor c) şi d) aparţine ANPD. Pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare. Pentru noi, pentru Adrian Ţolea şi poate chiar pentru Erika Stark…
În aşteptarea poziţiei CJ…
Aşteptăm cu curiozitate şi interes punctul de vedere al Consiliului Judeţean Arad pe marginea acestui subiect. În condiţiile în care Consiliul Judeţean a decis că „începând cu data de 1 august 2014, se transferă în interesul serviciului, pe funcţia publică de conducere vacantă de director general la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, doamna Erika Stark, director general în cadrul Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad.” Iar transferul e mai presus de concurs, după cum a precizat însăşi Erika Stark în şedinţa CJ din 30 aprilie, răspunzându-le în acest fel consilierilor judeţeni care au solicitat organizarea unui concurs pentru ocuparea funcţiei de director al DGASPC Arad. Dar la ce bun concursul – cu verificarea cunoştinţelor, a competenţelor -, dacă se poate şi fără?
Citiți principiile noastre de moderare aici!