Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota au depistat un tânăr de 25 de ani, din judeţul Bihor, care a încercat să scoată ilegal din ţară o minoră, prezentând la controlul de frontieră o procură notarială falsă. Tânărul s-a prezentat la controlul, pe sensul de ieşire din ţară, la volanul unui microbuz în care se afla şi o minoră în vârstă de 16 ani. Bihoreanul
a prezentat pentru minora care îl însoţea o procură notarială din care reieşea faptul că mama minorei era de acord ca aceasta să călătorească în U.E. cu „vărul” ei. „Documentul prezentat nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au demarat cercetările. În urma verificărilor efectuate, lucrătorii noştri au stabilit faptul că în evidenţele biroului notarial nu figurează ca fiind întocmită o astfel de declaraţie. Bărbatul a declarat că a recurs la această metodă deoarece intenţiona să meargă cu minora în străinătate şi nu aveau acordul scris al mamei acesteia”, au precizat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. Totodată, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Citiți principiile noastre de moderare aici!