Masteratul internaţional realizat cu prestigiosul „Grup de la Coimbra” a fost un succes deplin”
D-le decan, aţi fost coordonatorul din partea Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”, a masteratului internaţional „Dezvoltarea locală şi restructurarea industrială” desfăşurat săptâmâna trecută, timp de două săptămâni la Padova şi Arad. Ce amănunte ne puteţi da despre programul care a avut loc în judeţul nostru, cu precădere la Castelul de la Macea, proprietate a UVVG?
Grec: Putem spune că acest proiect universitar dezvoltat între Universitatea din Padova şi Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad în cadrul unui parteneriat pe care l-am avut cu prestigiosul “Grup de la Coimbra” s-a încheiat şi a fost un succes deplin, o organizare perfectă, aşa cum au remarcat toţi cei care au participat, atât masteranzii cât şi profesorii, de la unele dintre cele mai importante universităţi europene: Padova, Bologna, Siena, Salamanca, Granada, Groningen, Poitiers, Louvain, membre ale acestui grup. Pot să spun că reuşita se datorează colaborării perfecte care a existat între departamentele universităţii noastre. Din punct de vedere organizatoric eu am fost responsabil, dar vreau să remarc aici foarte buna mobilizare a Departamentului administrativ din cadrul UVVG, care a asigurat logistica pe timpul desfăşurării manifestării şi nu pot să nu subliniez implicarea celor care sunt responsabili de întreţinerea şi buna desfăşurare a tuturor programelor şi proiectelor noastre de la castelul de la Macea, a colegilor de la Facultatea de Informatică, care au realizat şi au pus în funcţiune logistica informatică, pentru că deşi ne-am desfăşurat activitatea într-un castel din secolul al XVIII-lea, condiţiile s-au situat la nivelul secolului XXI. O primă urmare a acestei reuşite este invitaţia pe care am primit-o, pe când încă actualul proiect era în desfăşurare, din partea profesoarei Cristina Brasili de la Universitatea din Bologna, de a participa anul viitor la un proiect asemănător realizat tot de universităţi membre ale “Grupului de la Coimbra”, în parteneriat cu Universitatea “Szent Istvan” din Ungaria, la care şi noi vom fi parteneri; tema este legată de raportul rural-urban în dezvoltarea unei agriculturi moderne în Europa. Sigur, răspunsul meu a fost pozitiv, proiectul care se va derula anul viitor într-un tandem Ungaria – România va fi coordonat de profesorul Roberto Fanfani de la Universitatea din Bologna, Preşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Economie Agricolă şi Alimentară (AIEA2). Iată că, încetul cu încetul, Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” intră, prin asemenea programe, prin asemenea proiecte, în marea familie a Universităţilor de renume din Europa, având în vedere că Universitatea din Bologna a fost înfiinţată în secolul al XI-lea, fiind una dintre cele mai vechi universităţi, alături de cele din Padova, Siena, Salamanca … universităţi care au fost reprezentate aici. Vreau să precizez că programul variat care s-a desfăşurat la Macea, la Arad, la Moneasa, la Timişoara, a contribuit din plin la această impresie cu care au plecat studenţii şi profesorii participanţi. S-au legat prietenii care, cu siguranţă, vor dăinui peste ani şi s-au realizat legături ştiinţifice, în afara legăturilor de prietenie, între profesorii participanţi.
Unul dintre profesori marcanţi care a participat a fost şi academicianul Răzvan Theodorescu care a şi susţinut o conferinţă cu o temă incitantă: “Cele două europe”.
Grec: Într-adevăr, academicianul Răzvan Theodorescu, Doctor Honoris Causa al Universităţii noastre, a susţinut o conferinţă despre cele două Europe – Europa de Vest şi Europa de Est – puse faţă în faţă. A fost o veritabilă lecţie de geopolitică, urmărită cu foarte mare interes nu numai de masteranzi ci şi de profesori. Trebuie să recunoaştem, în România foarte mulţi vorbesc despre geopolitică, poate unii se şi declară specialişti în acest domeniu, dar nu reuşesc îndeajuns de bine să pătrundă în amănuntele acestei discipline. Academicianul Răzvan Theodorescu a impresionat auditoriul prin calitatea expunerii pe care a făcut-o, prin faptul că a reuşit să explice, pe de o parte şi didactic, dar în acelaşi timp şi ştiinţific, ce înseamnă Europa de Vest, ce înseamnă Europa de Est, unde se află de fapt la ora actuală Uniunea Europeană şi tema care a fost pusă cu precădere în discuţie a fost cea legată de viitorul Uniunii Europene. Întrebările “au curs”, mai cu seamă din partea profesorilor, care erau iniţiaţi mult mai bine decât masteranzii, dar şi din partea acestora. Discuţia care a urmat a fost una extrem de interesantă, a fost una extrem de productivă, pentru că atunci când se pun laoaltă idei venite din zone culturale diferite, din zone de pregătire diferite, automat rezultatul nu poate fi decât pozitiv. Vreau să remarc faptul că toţi cei care au venit în România şi la Arad, iniţial au venit cu un oarecare scepticism, având în vedere că nu cunoşteau sau cunoşteau mai puţin ţara noastră, mentalitatea profesorilor şi a masteranzilor români. Însă, în foarte scurt timp şi-au dat seama că au de-a face cu un învăţământ cu adevărat european, şi nu o spun eu, ci au spus-o ei pe tot parcursul proiectului şi mai cu seamă la final când – am tras linie – să spunem aşa, şi ne-am dat seama că, într-adevăr, facem parte din marea familie europeană şi putem spune cu mândrie că, iată, suntem integraţi în asemenea proiecte cu cele mai prestigioase universităţi din Europa.
La acest proiect a participat, prin masteranzi şi profesori şi Universitatea de Vest din Timişoara…
Grec: Da, prin natura temei dezbătute, care se referea la dezvoltarea regională şi la implicarea pe care delocalizarea industrială o are în Europa, prin faptul că s-au pus faţă în faţă două regiuni de dezvoltare – regiunea Veneto din Italia şi regiunea V Vest din România – era normal ca din România să participe cele două universităţi reprezentative, din cele mai importante oraşe, “pilonii de dezvoltare” dacă vreţi din această regiune, e vorba de Arad şi Timişoara. De altfel, d-na conferenţiar Florentina Muţiu, care a reprezentat Universitatea de Vest din Timişoara este o colaboratoare mai veche atât a Universităţii din Padova cât şi a Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”, având în vedere foarte buna colaborare pe care am avut-o într-un alt proiect finalizat în 2010, este vorba de proiectul IN.T.E.S.A., un proiect de perfecţionare a masteranzilor în politici publice europene, ca funcţionari publici europeni. Noi ne dorim ca această colaborare să continue pentru că, în fond, noi nu trebuie să uităm un fapt: mediul universitar trebuie să fie vârful de lance al dezvoltării sociale şi economice din societate.
Ce concluzii putem trage la încheierea acestei manifestări?
Grec: Eu cred că toţi participanţii de aici – masteranzi şi profesori – au alcătuit o mare familie, iar legăturile de prietenie care s-au făcut vor fi, cu siguranţă, trainice. Astfel de întâlniri, pe viitor, vor demonstra dorinţa şi necesitatea de a lucra în comun, în contextul acestei mari familii care este Europa. La final imi permit să reproduc mesajul pe care l-am primit de la profesorul Pierpaolo Faggi, de la Universitatea din Padova, coordonatorul întregului proiect, personalitate a vieţii ştiinţifice europene şi unul dintre iniţiatorii Proiectului europen ERASMUS MUNDUS: “Your organisation has been perfect and the location was charming. I m sure we all we ll keep a vivid and warm memory of the days we spent in Macea Castle. I hope we ll have other opportunities of collaboration. Multumesc mult! Pierpaolo” (Organizaţia dvs. a fost perfectă, iar locaţia a fost fermecătoare. Sunt sigur că noi toţi vom păstra o amintire vie şi caldă a zilelor petrecute la Castelul Macea. Sper că vom avea alte oportunităţi de colaborare. Multumesc mult! Pierpaolo”).
Citiți principiile noastre de moderare aici!