Liderul PSD Arad, Dorel Căprar, a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, o serie de date, din care rezultă că,inclusiv la nivelul Aradului, statisticile care indică o creştere economică sau a nivelului de trai al cetăţenilor sunt manipulatorii, realitatea fiind exact pe dos. De exemplu, spune Căprar, scăderea şomajului este ireală: în luna mai 2008 în judeţul Arad lucrau 132.000 de persoane, pentru ca, prin scăderi succesive, în iunie 2011 să se ajungă la 113.200 de arădeni. „Un calcul simplu arată că în criză s-au pierdut 20.000 de locuri de muncă„, spune Căprar.
„Aceeaşi dinamică nefericită o putem vedea dacă ne uităm la numărul firmelor care s-au desfiinţat: 8030 în anul 2010. Anul acesta, deja au fost radiate 1342 de firme iar 4 600 sunt în suspendare. Asta, în condiţiile în care în perioada 2000 – 2009 numărul firmelor desfiinţate a fost sub 3.000 pe an… Aceste cifre arată clar faptul că mediul economic arădean a rămas neprielnic investiţiilor private. Cu excepţia clientelei PDL, nici oamenii de afaceri nici angajaţii nu au motive de bucurie” a precizat liderul PSD Arad. Referitor la pensii, Căprar spune: „Creşterea mediei pensiilor se datorează faptului că mulţi dintre arădenii care au ieşit la pensie înainte de 1990 şi imediat după aceea au ieşit pe cale naturală din sistem, iar cei care s-au pensionat între timp au venit cu pensii puţin mai mari”. Una peste alta, spune liderul social democraţilor arădeni, la ora actuală 43.000 de arădeni primesc ajutoare în alimente de la UE, deşi condiţiile de acordare s-au înăsprit.
„Aproximativ 10% din populaţia Aradului trăieşte sub pragul sărăciei severe. Sperăm ca de data aceasta ajutoarele din partea Uniunii Europene să nu mai fie livrate în pungi inscripţionate PDL, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi” a mai declarat Dorel Căprar.
Profesorii PSD dau mediatii gratuite
Citiți principiile noastre de moderare aici!