„Am discutat cu organizaţiile locale despre strategia de pre-campanie electorală. În toate organizaţiile se lucrează la definitivarea listelor de candidaţi pentru alegerile locale. Sunt optimist, în urma acestor întâlniri, cu privire la rezultatele pe care le vom obţine. Vom propune electoratului oameni în care pot avea încredere, oameni competenţi şi cu probitate morală. De altfel, am constatat că aceasta este solicitarea electoratului pentru noi, cei din USL: să promovăm oameni de calitate, nu persoane mediocre sau compromise”, a declarat Dorel Căprar, liderul PSD Arad.
Vor schimbarea
„Peste tot am observat că oamenii îşi doresc schimbarea, nu îi mai vor pe cei de la PDL. Le-am cerut colegilor noştri să vorbească cât mai mult cu oamenii, să le explice că orice vot dat pentru primarii PDL este implicit un vot dat pentru Băsescu, Boc, Udrea şi toţi ceilalţi. Personal, am multe conexiuni în această zonă a judeţului şi mă voi implica pentru a-i ajuta pe toţi candidaţii noştri, candidaţii USL, să obţină rezultatele pe care le dorim cu toţii”, a spus Dorel Popa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!