Au declarat recurs la hotărârea Judecătoriei Arad, aceea de a-i aresta preventiv pentru următoarele 29 de zile, iar astăzi, Tribunalul Arad a judecat calea de atacat a celor trei. Potrivit reprezentanților Tribunalului Arad, magistrații au menținut decizia Judecătoriei Arad, astfel că Vesa, Andor și Hudișteanu își vor petrece următoarele 29 de zile după gratii. Aceasta a fost ultima cale de atac a celor trei împotriva deciziei magistraților de a-i menține în arest preventiv.
Vesa, Andor și Hudișteanu sunt acuzați de ultraj și vătămare corporală. Potrivit anchetatorilor, Vesa, Andor și Hudișteanu au bătut un cetățean austriac la sfârșitul săptămânii trecute într-un club din centrul orașului. În ceea ce-i privește pe Vesa și pe Andor, aceștia sunt suspectați și în cazul incendierii clubului din Sibiu.
În acest ultim caz, trei arădeni au fost arestați preventiv, iar patru sunt cercetați în stare de libertate, printre care și Vesa și Andor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!