ARAD. Optimism mult, până la o limită, promisiuni de respectare a termenelor, degradări ale lucrărilor efectuate deja, procentaje şi ţinte, probleme cu materialele de construcţii, toate acestea au fost prezentate presei şi, prin noi, arădenilor de către reprezentanţii consultantului şi constructorului de pe autostrada Nădlac-Arad. „Suntem în grafic pe lotul unu”, ne spun, senini, cei din asocierea Via Design – Omicron – Consitrans, care oferă consultanţă pe autostradă. Contractul pentru realizarea primului lot al şoselei de mare viteză a fost semnat cu Astaldi-Max Boegl în luna ianuarie, iar de atunci s-a reluat muncă la autostradă.
Însă nu munca din teren, ci, în primă fază, doar cea de prin birouri. „Am avut la dispoziţie trei luni de proiectare, după care am început lucrul în şantier”, spun consultanţii. Aşa că şantierul a fost „populat” de abia prin aprilie-mai.
Adrian Adler, directorul de proiect de pe lotul unu, este convins chiar că întreaga lucrare va fi finalizată cândva… în acest an. Asta deşi contractul a fost semnat pentru 12 luni, adică până în ianuarie 2015. „Trebuie să fim realişti. Este evident că în lunile de iarnă nu se poate lucra nimic. Ca atare, lucrările propriu-zise vor trebui finalizate, în mare parte, cândva în octombrie-noiembrie 2014”, a anunţat cu optimism Adler. Însă veştile bune se cam termină aici.
Toţi cei implicaţi văd cu ochi foarte buni ceea ce se întâmplă în prezent pe autostradă, cel puţin pe lotul unu. Însă lucrurile s-au mişcat destul de greu. Şi asta pentru că, după ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a reziliat contractul cu Romstrade, lucrările realizate de această firmă au început să se degradeze. Aşa că, deşi Romstrade a realizat cam 39 la sută din lucrări, procentajul a scăzut destul de mult în urma degradărilor.
Dar, dacă vorbim de procentaje, cei care au prezentat situaţia de pe autostradă nu au ajuns nicicum la un numitor comun.
Reprezentantul CNADNR a declarat că procentajul de execuţie este de… 20 la sută din actuala licitaţie. Însă nu a putut prezenta un procentaj clar al lucrărilor efectuate până în prezent atât de Romstrade, cât şi de Astaldi-Max Boegl. Adrian Adler, directorul de proiect, a înaintat, însă, un procentaj uriaş: „dacă este să ne referim la stadiul fizic al lucrărilor efectuate în teren până în prezent, procentajul ar fi de aproximativ 70 la sută. Şi asta pentru că tot ce a fost greu a cam trecut. Vorbim aici despre realizarea terasamentelor. Asfaltarea propriu-zisă durează cel mai puţin din tot procesul de construcţie a unei autostrăzi. Şi, chiar dacă vorbim despre asfaltare, pe 8 kilometri din cei 22 ai lotului unu a fost turnat deja stratul de uzură. Pe şantierul autostrăzii lucrează aproximativ 300 de muncitori şi 150 de utilaje”.
Veste bună pentru agricultori
Un alt subiect atins de reprezentantul constructorului a fost cel al pasajelor de trecere pentru agricultorii care au terenuri în zonă. „Am stat de vorbă cu agricultorii din zonă, ne întâlnim foarte des, le-am explicat situaţia din teren, iar aceştia au înţeles-o. Nu trebuie să îşi facă probleme pe unde vor circula cu utilajele agricole. Între kilometrul 0 şi kilometrul 6 al autostrăzii există nu mai puţin de cinci pasaje, unul subteran şi patru supraterane, pasaje pe unde se va putea traversa sub sau peste autostradă. Cel subteran nu se pretează la toate utilajele agricole. De exemplu, o combină foarte mare nu va încăpea. Însă această combină va putea trece peste pasajele supraterane”, a specificat Adrian Adler.
Enigmă pe lotul doi
În ceea ce priveşte lotul doi al autostrăzii Nădlac-Arad, acesta este, în continuare, înconjurat de enigme. Mai precis, deşi contractul cu Alpine a încetat vara trecută, după ce austriecii au dat faliment, proiectul nu are încă un nou constructor. „În luna iunie a fost lansată o licitaţie, iar până în iulie sunt aşteptate ofertele. De abia după analizarea acestora, se va semna contractul. Firma care va câştiga licitaţia va avea la dispoziţie 8 luni de zile pentru a finaliza restul de lucrări ce a rămas de executat”, a spus reprezentantul asociaţiei care oferă consultanţă.
În ceea ce priveşte degradările lucrărilor ce au fost efectuate deja pe lotul doi, nu se ştie cât de multe şi cât de grave sunt acestea. „La finele anului 2013 a fost finalizată o expertiză a degradărilor apărute pe lotul doi al autostrăzii Nădlac-Arad. Însă, de atunci şi până acum, cu siguranţă că au apărut noi degradări. Nu poate fi făcută în fiecare zi câte o expertiză. Ceea ce este clar este faptul că antreprenorul care va câştiga licitaţia va fi obligat, prin contract, să remedieze problemele apărute la lucrările ce au fost executate de către Alpine. Nu putem înainta niciun procentaj în ceea ce priveşte nivelul de degradare”, a spus inginerul de la CNADNR prezent la discuţie.
Probleme cu pământul
Una dintre problemele importante de care s-au lovit cei de la Astaldi-Max Boegl a fost şi una dintre problemele Romstrade: pământul de umplutură. Reamintim că, pe vremea Romstrade, părţi din terasamentul autostrăzii s-au surpat din cauza pământului. „Pământul de umplutură nu este unul excepţional, dar se poate lucra cu el. Problema cea mare a fost să îl găsim. Însă acum am rezolvat şi această problemă, iar lucrarea merge mai departe”, a precizat Adler.
Citiți principiile noastre de moderare aici!