Comemorarea centenarului morţii primei regine a românilor, Regina Elisabeta, a avut loc la biserica ortodoxă din comuna Săvârşin în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu. Alteţele Lor Regale se află, în luna februarie, la Castelul Regal de la Săvârşin şi au ales biserica din localitate pentru oficierea slujbei de pomenire. „Este o comemorare importantă pentru Coroana Română şi pentru întreaga naţiune”, menţionează Casa Regală a României, pe site-ul romaniaregala.ro, care mai precizează că evenimentul de astăzi reprezintă deschiderea oficială a Jubileului Regal 150. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Arhiepiscopul Timotei al Aradului, iar la eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale din Săvârşin, în frunte cu primarul Ioan Vodicean, dar şi autorităţi din judeţele învecinate sau personalităţi din ţară. Pentru a marca momentul, şi-au dat concursul Corul Regal şi Corul Teologic al Arhiepiscopiei Aradului. Regina Elisabeta a României, care avea pseudonimul literar Carmen Sylva, s-a născut pe 29 decembrie 1843 în Neuwied, Germania şi a murit pe 18 februarie 1916, la Curtea de Argeş. În 1869 principesa Elisabeta de Wied s-a căsătorit cu domnitorul Carol I al României, devenind în 1881 prima regină a României, în urma recunoaşterii ţării drept regat atât de Poarta Otomană, cât şi de marile Puteri Europene după Războiul de Independenţă de la 1877. Patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poetă, eseistă şi scriitoare, ca fondatoare de instituţii caritabile a fost supranumită de oamenii din popor „mama răniţilor”.
Regina Elisabeta, comemorată la Săvârşin
Reactualizat la:
Prima regină a românilor, Regina Elisabeta, a fost comemorată, joi, în biserica din comuna Săvârşin, judeţul Arad, pentru a marca cei o sută de ani de la trecerea la cele veşnice.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.
Local
Târgul Regal de Crăciun poate fi vizitat până duminică: sâmbătă va urca pe scenă maestrul Gheorghe Turda, iar duminică Ștefan Hrușcă va susține un recital de colinde.
Local
Mălina Guler era pasionată de fotbal, fotografie și beauty.
Local
ARAD. Vineri, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane din Zăbrani.
UT Arad
Adrian Mihalcea, antrenor UTA: „Dinamo are, în momentul de față, un joc eficient și consistent”.
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Citiți principiile noastre de moderare aici!