ARAD. Aproape 100.000 de euro vor fi cheltuiţi, anul acesta, cu întreţinerea fântânilor arteziene din municipiu. În buget a fost aprobată alocarea a 400.000 lei, sumă dublă faţă de cea din anul trecut, cu destinaţia „prestării activităţilor de întreţinere a fântânilor arteziene şi achiziţiei pieselor necesare”.
„Pentru întreţinerea fântânilor arteziene din muncipiul Arad (amplasate în zonele: Lacul Pădurice, Piaţa Spitalului, Parcul Reconcilierii, Piaţa Sporturilor, Piaţa Gării, Aleea Borsec, Piaţa UTA) şi conservarea fântânilor arteziene inclusiv a celei de pe lacul Pădurice pentru anul 2013 s-a alocat suma de 200.000 lei. Datorită uzurii echipamentelor fântânilor arteziene este necesară efectuarea reparaţiilor capitale la aceste fântâni cu o valoare de minim 200.000 lei. În total este necesar pentru repararea, întreţinerea şi consevarea fântânilor arteziene alocarea unei sume totale de 400.000 lei”, se precizează în nota de fundamentare a dublării fondurilor.
Concret, în cursul primului trimestru al acestui an se va organiza licitaţia pentru desemnarea firmei care să se ocupe de repararea şi întreţinerea artezienelor. Totodată, se vor cumpăra şi piesele necesare asigurării bunei funcţionări a acestora în perioada primăvară-toamnă şi conservarea lor pe timpul iernii.
Câtă apă curge?
Alţi 175.000 lei vor fi alocaţi pentru… apa consumată pe domeniul public. Aici sunt incluse serviciile de alimentare cu apă şi canalizare pentru funcţionarea fântânilor arteziene şi apa consumată la cişmelele şi ţâşnitorilor publice instalate în zone defavorizate şi locuri publice. Reparaţiile la ţâşnitori vor costa, anul acesta, 25.000 lei, potrivit datelor din buget.
Citiți principiile noastre de moderare aici!