Arad. Arădenii şi-au etalat duminică, în Parcul Copiilor, cele mai frumoase coşuri de picnic, cel mai cel fiind şi cel care s-a ales cu premiul de frumuseţe. Dar nu a fost numai o întrecere duminică în parc la “Picnicul copilăriei” ci au fost jocuri pentru cei mici, distracţii pentru cei mari iar la un moment dat şi-au făcut apariţia chiar şi două personaje extrem de îndrăgite de copii: Mikey şi Mini.
Scris de Adriana Barbu-Arad. Arădenii şi-au etalat duminică, în Parcul Copiilor, cele mai frumoase coşuri de picnic, cel mai cel fiind şi cel care s-a ales cu premiul de frumuseţe. Dar nu a fost numai o întrecere duminică în parc la “Picnicul copilăriei” ci au fost jocuri pentru cei mici, distracţii pentru cei mari iar la un moment dat şi-au făcut apariţia chiar şi două personaje extrem de îndrăgite de copii: Mikey şi Mini.
Coşul de picnic al arădenilor veniţi duminică în parc a avut de toate: fructe, dulciuri, răcoritoare, jucării, organizatorii fiind cei responsabili doar cu aducerea zâmbetului pe buzele familiilor prezente acolo.
Picnicul Copilăriei face parte din acţiunea „Farmecul Copilăriei – Arădenii Retrăiesc Amintiri Duminica”, eveniment finanţat de Primăria Municipiului Arad, desfăşurat în fiecare duminică în Parcul Copiilor.
ARAD. Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a fost marți la Ministerul Energiei unde a semnat cu ministrul Sebastian Burduja contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea rețelei magistrale de transport agent termic în municipiul Arad”.
Polițiștii SCCO, alături de procurorii DIICOT Arad, au efectuat, luni, 10 percheziții domiciliare în Arad, la doi bărbați și o femeie, cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc.
Uzura avansată a şinei de cale ferată şi utilizarea acesteia cu mult peste limita sa de funcţionare reprezintă cauzele principale a accidentului feroviar produs în data de 16 ianuarie 2024, când 11 vagoane din compunerea unui tren de marfă încărcat cu cereale au deraiat, iar două vagoane s-au răsturnat, pe secţia de circulaţie Craiova - Caracal, la intrarea în halta de mişcare Leu, potrivit concluziilor raportului Agenţiei de Investigare Feroviară Română (AGIFER).
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, ar fi fost condamnat pentru tentativa sa de a schimba rezultatul alegerilor din 2020 dacă nu ar fi ieşit învingător în scrutinul din 2024, potrivit raportului procurorului special Jack Smith, dat publicităţii marţi de Departamentul Justiţiei, relatează Reuters şi AFP.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!