Cei doi arădeni, Valentin Goronea și Răzvan Dumitrache, care au acasă o crescătorie de ciuperci, au descoperit că una dintre ciuperci a crescut foarte mult. Atât de mult încât diametrul ei a ajuns de aproape un metru și jumătate. Minune și la cântar pentru că s-a descoperit că avea aproximativ 4 kilograme. Și totul s-a întâmplat în doar 10 zile. Cei doi tineri care au această cultură de pleurotus pentru consum propriu spun că așa ceva nu au mai văzut. „E grea, aproape 4 kg. A crescut așa într-o săptămână și un pic. Am tot udat-o și am lăsat-o să vedem cât crește”, povestesc ei. Și, în plus, „i-am dat aer curat și apă multă, fără chimicale”, mai spun ei. Cea mai mare ciupercă care au avut-o până acum cântărea 2,9 kg.
Interesant este faptul că ciuperca uriaşă a crescut în gospodăria arădeanului care a mai ajuns faimos pentru că a avut doi dintre cei mai mari porci din România, de 450 kg.
Și cum vestea circulă repede, vecinii au venit și ei să vadă miniunea, să se pozeze lângă ea și poate au și gustat din mâncarea gătită din uriașa ciupercă.
Să vezi și să nu crezi: ciuperca de 4 kg
Li s-a întâmplat precum în reclama cu trifoiul cu patru foi. Doar că nu a fost vorba de nici un trucaj, ci de fapte reale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
O familie din comuna Ţibăneşti din judeţul Iaşi a fost implicată în accidentul de joi, din a doua zi de Crăciun, de pe drumul naţional DN 2 de pe raza localităţii Forăşti.
1
România
Tânărul aflat sub influenţa alcoolului, care a accidentat în noaptea de miercuri spre joi şase pietoni în localitatea argeşeană Slobozia, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că a intrat intenţionat cu maşina în victime.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Mapamond
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta.
3
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Evenimente
Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad vor organiza, și în acest an, revelionul popular în fața Palatului Administrativ.
7
România
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
România
Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă admite că la momentul apariţiei în presă a informaţiei a reacţionat „greşit şi emoţional”, pentru că răspunsul său ar fi inclus şi un membru al familiei, pe fiul său, pe care ar fi vrut să-l protejeze.
5
Local
Apeluri cu o valoare de 300 de milioane de euro vor fi lansate în 2025 de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!