ARAD. Joi, 20 noiembrie, Sala Polivalentă din Arad va găzdui un concurs sportiv pentru persoane cu dizabilităţi mentale. Se vor desfăşura concursuri sportive adaptate Special Olympics (în care fiecare sportiv va fi premiat), ateliere creative şi momente artistice.
Este vorba despre evenimentul „Şanse egale pentru toţi” – un proiect al Asociaţiei Integra, finanţat de către Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, în cadrul programului ,,Tineret, Învăţământ, Recreativitate”, sesiunea de proiecte II din 2014. „Scopul proiectului este dezvoltarea fizică sănătoasă şi armonioasă a copiilor şi tinerilor participanţi prin activităţi şi întreceri sportive, socializarea persoanelor cu dizabilităţi prin activităţi sportive și culturale, implicarea unor parteneri şi voluntari pentru o cât mai bună interacţionare cu persoanele aflate în dificultate, valorizarea copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi mentale prin activităţi creative şi recreative” – susţine Camelia Oprea, preşedinte al „Integra” – Asociaţia Persoanelor cu Dizabilităţi Mentale.
La eveniment sunt aşteptaţi să participe elevi din şcoli, beneficiari ai ONG-urilor şi ai DGASPC, părinţi şi aparţinători, voluntari, reprezentanţi ai instituţiilor.
„Sanse egale pentru toti” la sport
Mai multe întreceri sportive destinate exclusiv persoanelor cu dizabilități mentale au loc, joi, la Polivalentă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
2
4
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
2
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
3
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!