ARAD. Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat. UTA a anulat reluarea pregătirilor, care trebuia să aibă loc la începutul săptămânii viitoare. Un anunţ scurt, azi, pe site-ul clubului anunţă că reunirea lotului va avea loc la data de 21 ianuarie, adică o săptămână mai târziu decât era programat. Totul, datorită „situaţiei neclare” de la club.
Falub: „Măsură normală”
Antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”, Adrian Falub spune că era normală o asemenea hotărâre. „Am vorbit cu preşedintele Giovanni Catanzariti şi cu directorul de competiţii, Dorin Stana şi am ajuns la concluzia că nu avem cum să începem pregătirile. Este o măsură normală, având în vedere situaţia actuală de la club. Să vedem ce se întâmplă în următoarele zile, sper să nu ajungem într-un punct în care să nu mai putem continua activitatea” – a spus Falub.
Prima dată în carieră
Tehnicianul UTA-ei a spus că aşa ceva nu a văzut în viaţa sa, e prima dată în carieră când se confruntă cu o asemenea situaţie. „Se mai întâmplă în viaţă, deşi eu nu am văzut aşa ceva. Giovanni are probleme, din câte ştiu, şi nu mai poate continua de unul singur. Ţin permanent legătura cu el, ştiu că aşteaptă să vândă clubul, ori să găsească o altă sursă de finanţare. Dacă nu se va găsi, atunci va fi dramatic, mi-ar părea rău să ne oprim aici, din cauza banilor. Măcar până la vară să continuăm, după care să se hotărască ce şi cum” – a mai spus Falub.
Are lot bun
Adrian Falub a vorbit şi despre lotul care-l are la dispoziţie. „Am putea continua liniştit pe linie sportivă. Au plecat ce-i care nu au corespuns şi ce-i la care am renunţat. Nucleul lotului este unul valoros. Şi azi, cu 2-3 jucători de valoare în plus am fi printre cele mai bune echipe din serie. Din păcate, această incertitudine de la nivelul clubului nu face bine la nimeni” – a concluzionat Falub.
CITESTE SI:
Fanii echipei UTA il cauta pe Kaas
Citiți principiile noastre de moderare aici!