Beneficiarii sunt cei prevăzuti în cuprinsul dispoziţiilor art.4 din HG 1174/2014.
Persoanele fizice pot fi acceptate ca potenţiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG 44/2008, cu modificările si completările ulterioare.
Ajutorul de stat se acordă producătorilor agricoli care îndeplinesc mai multe condiţii, în funcţie de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare în care îşi desfăşoară activitatea. Cererea de acord prealabil pentru finanţare prin rambursarea diferenţei de acciză se depune la Centrul judeţean APIA însoţită de mai multe documente.
Scadenţă la banii de motorină
Scadenţă la banii de motorină
Termen limită pentru arădenii care vor să obţină bani de la APIA pentru motorină. Ei trebuie să depună până la 31 decembrie 2015 cererea de acord prealabil pentru finanţarea prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina care se va utiliza în agricultură în anul 2016.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea au dat de pământ cu Dinamo, la ultima reprezentație din acest an în Superliga.
ARADON Sport local
Arădencele au obținut a 8-a victorie din campionat și termină anul pe primul loc.
România
Președintele Nicușor Dan anunță că a primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiție, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc în mai multe runde de discuții - atât cu grupuri de magistrați care doresc să participe împreună, cât și individual.
Local
Bărbatul de 29 de ani, din județul Bihor, a fost identificat și reținut, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Local
Este vorba despre un bărbat de 52 de ani, din Socodor, care a dat foc resturilor menajere, plastice și vegetale, la marginea satului.
2
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.
Local
Târgul Regal de Crăciun poate fi vizitat până duminică: sâmbătă va urca pe scenă maestrul Gheorghe Turda, iar duminică Ștefan Hrușcă va susține un recital de colinde.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!