ARAD. Aproape o sută de clădiri ale școlilor sau grădinițelor din județ au în acest moment altă destinație sau sunt în așteptarea uneia pentru că nici un elev nu mai vine la ele. Sunt școlile care de-a lungul anilor au fost închise pentru că în satul respectiv nu mai sunt copii de vârstă școlară sau din considerente economice. Unele sunt în localități de care prea puțini arădeni au auzit, altele sunt chiar în municipiu.
O posibilă soluție pentru a le scăpa de statutul de clădiri abandonate a venit în aprilie anul acesta când s-a făcut un protocol între Ministerul Educație, Patriarhia Română și Ministerul Administrației și Internelor prin care parohiile din localitățile respective puteau obține drept de folosință pentru respectivele clădiri, pentru a organiza diferite activități educative. Lucrurile nu s-au mișcat prea mult, nici una din parohiile ortodoxe nu și-a manifestat interesul pentru o asemenea ofertă și clădirile au primit diferite destinații.
Grădinițe sau cămine culturale
Potrivit informațiilor puse la dispoziție de Inspectoratul Școlar Județean Arad școlile au devenit grădinițe sau locuri pentru practică școlară a elevilor 26 de clădiri ale fostelor școli. Într-un singur caz, cel de la Zimand Cuz, a rămas cu destinația școală, în sistem privat. Au fost transformate în cămine culturale patru asemenea locații iar trei au devenit birouri ale administrațiilor locale.La Căpruța școala a fost transformată în punct sanitar iar la Scânteia se desfasoara activitati comerciale.
Au rămas 42
Din cele 98 de clădiri au rămas 42 care sunt disponibile pentru activitățile prevăzute în protocol. Singura parohie care a profitat de oferta pusă la cale la București a fost cea a Bisericii Ortodoxe Sârbe care a preluat Grădinița PN23 din municipiu.
Școala instituție
Școala cu clasele I-IV nr.15 din municipiu a devenit Direcția de asistență comunitară iar sălile de clasă au devenit birourile funcționarilor publici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!