Inspectoratul Teritorial de Muncă avertizează: amenzi de până la 10.000 lei pentru neacordarea zilelor libere. Pentru a nu se ajunge la sancţiuni de acest fel, trebuie respectată legea. Mai precis art.139 alin.1 din Codul Muncii–L.53/2003 care spune că ziua de 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României) şi ziua de 1 decembrie (Ziua Naţională a României) sunt decretate prin lege ca zile libere. Excepţie de la această regulă fac acele unităţi a căror activitate nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii. Salariaţilor care lucrează în astfel de unităţi trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
„În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru” – precizează Ecaterina Isac, inspector şef al ITM Arad.
Ea mai atrage atenţia că agenţii economici care nu se conformează acestor dispoziţii imperative sunt pasibili de amendă contravenţională de până la 10.000 de lei.
Se apropie zilele libere
Se apropie zilele libere
Angajatorii care nu dau liber de 30 noiembrie şi 1 decembrie vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 10.000 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic au umilit o echipă de ligă secundă, în ultimul amical din stagiul de pregătire.
Mapamond
Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a îndemnat Iranul să acţioneze pentru a împiedica o nouă escaladare în Orientul Mijlociu, într-o discuţie la telefon cu omologul său iranian, vineri, în ziua scrutinului prezidenţial în această ţară, informează AFP.
Local
Polițiștii rutieri, la masa discuțiilor cu reprezentanții motocicliștilor din Arad, zilele trecute.
Mapamond
Segmentul cel mai de extremă dreapta din guvernul israelian a făcut joi presiuni asupra premierul Benjamin Netanyahu, în timpul şedinţei Cabinetului de Securitate, să opteze pentru o ofensivă de amploare împotriva Hezbollah, în Liban, unde tensiunea continuă să crească, informează EFE.
Mapamond
Preşedintele Peter Pellegrini a cerut vineri soluţii din partea NATO şi a aliaţilor săi pentru a-şi proteja spaţiul după ce Slovacia a rămas fără sisteme de apărare antirachetă pe teritoriul său deoarece le-a cedat Ucrainei pentru ca aceasta să facă faţă invaziei ruse, informează EFE.
România
Filmarea a fost realizată în noaptea de joi spre vineri, 28 iunie, în jurul orei 01:00.
Mapamond
Un poliţist sârb din dispozitivul de securitate al ambasadei Israelului la Belgrad a împuşcat mortal sâmbătă un bărbat care îl rănise trăgând asupra lui cu o arbaletă, a anunţat ministerul de interne sârb, transmite AFP.
Local
Cu toate că pompierii arădeni au intervenit pentru a se asigura că incendiul de la locomotiva trenului IR 1920 Mangalia-Oradea este lichidat fără a se extinde la restul locomotivei și garniturii de tren, CFR Călători anunță că intervenția ISU „nu a mai fost necesară”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!