ARAD. Licitație pentru modernizarea stadionului UTA. Ultima licitație pe care Primăria Arad are de gând să o organizeze vizează proiectul de mărire a capacității peluzelor Stadionului UTA, cu modificările și completările ulterioare. Tipul de contract pe care Primăria Arad are de gând să-l semneze este unul de lucrări, toate urmând să se desfășoare la stadionul UTA, adică pe Calea Aurel Vlaicu nr. 36.
Municipalitatea a decis, ca atare, să înceapă căutarea firmei care să execute o structură independentă „care va acoperi cele patru pachete de gradene care vor delimita funcțional cele patru zone majore ale stadionului: tribuna oficială, tribuna 2, peluza nord și peluza sud”.
Executivul știe deja cât ar fi dispus să plătească pentru această modernizare: până la 32.065.322 lei, fără TVA.
Procedura de licitaţie a fost lansată pe 5 noiembrie, iar executivul speră că întreaga lucrare va fi finalizată în 36 luni, adică în trei ani de la data adjudecării contractului de lucrări.
Potrivit anunțului de licitație postat deja pe siteul de licitații publice naționale, Primăria Arad are de gând să realizeze acest proiect doar din fonduri de la bugetul local.
Omologat FIFA
În urmă cu două luni, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a anunțat că s-a finalizat proiectul tehnic necesar modernizării stadionului UTA, proiect realizat de o firmă din Timişoara, care va transforma baza arădeană într-un stadion omologat FIFA. Încă de atunci, edilul preconiza că lucrările efective vor începe în anul 2013, fapt care e acum evident, procedurilor urmând să se întindă cu siguranţă până la finele anului.
Oficialii susţineau atunci că lucrările la stadion se vor efectua treptat fără a afecta meciurile echipei şi că din valoarea totală a lucrării, estimată atunci la circa zece milioane de euro, o primă tranşă, de 500.000 euro, urma să se aloce la prima rectificare bugetară, fapt ce a şi avut loc.
Datele modernizării
Noul stadion va avea o capacitate de 17.500 de locuri (în prezent sunt doar 7.200), toate acoperite, şi va avea trei nivele (parter, nivel 1, nivel 2). „Vor exista 15 puncte de acces, din care 13 pentru public, pentru accesul principal al echipelor şi membrilor cluburilor, şi două pentru oficialităţi şi presă. Sub peluza sud va fi amenajat un hotel de dimensiuni reduse, destinat cazării pe termen scurt a echipei oaspete şi a personalului auxiliar”, a precizat Falcă. În exterior este propusă spre amenajare o parcare cu 250 de locuri, dintre care 30 pentru oficialităţi şi 4 locuri speciale pentru autocare.
Istoria stadionului
Construcția stadionului UTA de către baronul Francisc Neumann a început în 1945. Stadionul a fost inaugurat la 1 septembrie 1946 cu ocazia meciului ITA-Ciocanul 1-0. În 2006, pentru a obține licența de disputare a meciurilor pentru Liga I, stadionul a suferit cele mai mari modificări de cosmetizare și reparații. De atunci, aşteaptă o modernizare adevărată.
adriana.barbu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!