„Bazinul a fost închis la 1 august, iar redeschiderea lui era programată în septembrie, însă ANPC (Protecția Consumatorului) și DSP (Sanepidul) a condiționat acest lucru de realizarea unor modernizări. Astfel, s-au efectuat, printre altele, lucrări de schimbare a faianței din zona dușurilor și a grupurilor sanitare, schimbarea instalaților sanitare, montarea unor bare pe marginea bazinului sau zugrăveli, instituțiile amintite dând, în această săptămână, avizul de funcționare. Trebuie remarcat că aceste lucrări s-au desfășurat în regie proprie”, ne-a declarat Nicolae Fereștean, administratorul Bazinului „Delfinul”. Astfel, de marți după-amiază, poloiștii de la AMEFA reiau contactul cu apa, iar pasionații de înot sunt așteptați la bazin începând de miercuri, prețurile practicate fiind aceleași din sezonul trecut.
Primul eveniment sportiv la „Delfinul” este programat la finele acestei săptămâni, sâmbătă (ora 18.00) și duminică (10.00), când AMEFA se va confrunta cu Rapid București.
Se redeschide bazinul „Delfinul”
Reactualizat la:
ARAD. Arădenii pasionați de înot, practicanții poloului și ai natației au motive de bucurie: de miercuri se va redeschide bazinul acoperit „Delfinul”, aflat în administrarea Direcției Județene de Sport și Tineret.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Târgul Regal de Crăciun poate fi vizitat până duminică: sâmbătă va urca pe scenă maestrul Gheorghe Turda, iar duminică Ștefan Hrușcă va susține un recital de colinde.
Local
Mălina Guler era pasionată de fotbal, fotografie și beauty.
Local
ARAD. Vineri, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane din Zăbrani.
UT Arad
Adrian Mihalcea, antrenor UTA: „Dinamo are, în momentul de față, un joc eficient și consistent”.
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Local
Două persoane cu atac de panică au fost asistate medical la fața locului și ulterior au fost transportate la spital, conștiente și cooperante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!