Conform declaraţiilor celor doi, va fi o şedinţă de analiză a rezultatelor la alegeri, dar, inevitabil, va fi abordată şi strategia pe termen scurt şi mediu, inclusiv în privinţa funcţionării pe mai departe a Alianţei România Dreaptă, având în vedere faptul că, în conformitate cu legea partidelor politice, orice alianţă electorală încetează să existe în prima zi de după scrutin.
„Trebuie să vedem cum organizăm grupurile parlamentare, repartizarea pe comisii şi alte probleme legate de funcţionarea grupurilor ”, spune Igaş, precizând că este vorba strict despre grupurile PDL.
„Celelalte formaţiuni din alianţă nu au destui pentru a forma grupuri parlamentare, probabil că se vor alătura grupurilor noastre ”, spune Igaş. În altă ordine de idei, nici Igaş nici Seculici nu cred că se va pune problema demisiei conducerii PDL.
„Chiar dacă Mihai Răzvan Ungureanu nu este membru PDL, cred că îndemnul său, transmis de la Arad- în care spunea că nu este momentul să căutăm ţapi ispăşitori sau să urmărim vendete sau obiective personale- este demn de luat în seamă ”, a spus Seculici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!