Noapte de coșmar pe Calea Aurel Vlaicu, acolo unde bărbat de aproximativ 40 de ani și-a înjunghiat fosta soție, în vârstă de 38 de ani, de mai multe ori, aplicându-i lovituri pe tot corpul. Apoi, acesta s-a tăiat cu același cuțit în zona pieptului – de două ori – și s-a aruncat în gol de la etajul 9. La întreaga scenă a asistat copilul celor doi, un băiat de 10 ani.
Tragedia a avut loc în noaptea de duminică spre luni. Bărbatul, care divorțase de mama copilului lui în luna octombrie a anului trecut, mai mergea în vizită pentru a-și vedea fiul, iar uneori mai rămânea peste noapte, se pare, la insistențele băiatului. Scenariul de groază care urma să se desfășoare sub privirile neputincioase ale copilului s-a produs pe fondul geloziei bărbatului. În fapt, se pare că acesta ar fi fost și motivul divorțului, în trecut cei doi foști soți – ambii provenind din zona Pecica – aveau certuri dese din această cauză, scandalurile putând fi auzite și de vecini, însă niciodată nu s-a ajuns la violenţă.
Azi noapte, pe fondul geloziei și a unor discuții, bărbatul a luat un cuțit de bucătărie și i-a aplicat fostei soții peste 25 de lovituri de cuțit pe tot corpul. A lăsat-o pe femeie într-o baltă de sânge, în apartament, apoi a mers în bucătărie. Aici, bărbatul și-a provocat două răni în zona pieptului, cu același cuțit, s-a dus la geam și s-a aruncat de la etajul 9. Corpul bărbatului s-a izbit de asfaltul din spatele blocului, în parcare. Copilul celor doi a asistat la întreaga scenă. La fața locului au ajuns oamenii legii, chemați în urma apelului efectuat către 112, se pare, chiar de către copil. „Se efectuează cercetări pentru omor calificat prin cruzimi, întrucât victima are peste 25 de lovituri pe tot corpul. De asemenea, în paralel, se efectuează cercetări pentru a se stabili și condițiile sinuciderii celeilalte victime. S-au efectuat cercetări la fața locului și o cercetare complementară la locul unde a fost găsită cea de-a doua victimă. Am dispus începerea urmăririi penale in rem. Pentru copilul minor am sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru consiliere”, a declarat procurorul de caz Pavel Palcu. Băiatul a fost luat de sora femeii. În cursul zilei de astăzi, medicul legist va efectua autopsia celor două cadavre.
În luna mai a anului trecut, în comuna Vârfurile, a avut loc o crimă identică. Pe fondul geloziei, un bărbat de 39 de ani și-a strâns de gât soția – în vârstă de 30 de ani -, apoi i-a îndesat în gură mâneca de la cămașă ei. A lovit-o de două ori în cap cu ciocanul, apoi i-a înfipt cuțitul în inimă. Femeia și-a dat ultima suflare în patul din dormitor.
Când și-a dat seama ce a făcut, bărbatul a plecat la drum – la volanul mașinii – cu intenția de a se sinucide și a intrat frontal, cu autoturismul, într-un camion. De ce a recurs bărbatul la gestul extrem? Localnicii spuneau că totul ar fi pornit de la gelozia soțului deşi nu ar fi avut niciun motiv pentru că soţia sa – de loc din Gurahonţ – era o femeie tare liniştită, care îşi vedea de treaba ei, de casă şi de copil. Înainte de a-și omorî soția, iar apoi a se sinucide, bărbatul și-a adus copilul la școală, apoi a revenit acasă. Băiatul a rămas orfan de ambii părinţi.
La fel ca băiatul ai cărui părinți au murit în noaptea de duminică spre luni.
CITEŞTE ŞI:
http://www.aradon.ro/gest-infiorator-la-varfurile-si-a-omorat-sotia-apoi-s-a-sinucis-provocand-un-accident/2048396
Citiți principiile noastre de moderare aici!