ARAD. Judeţul Arad continuă să se menţină în topul judeţelor unde şomajul nu este o problemă, cel puţin dacă luăm în calcul rata oficială a şomajului indicată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Astfel, cu două luni înainte de finele anului, judeţul Arad are o rată a şomajului de 3,54 procente, care îl clasează pe locul al treilea în ţară, excluzând Bucureştiul.
Egalitate între sexe
7.371 de arădeni nu au un loc de muncă şi se află în bazele de date a AJOFM Arad. Şomerii din evidenţele Agenţiei Judeţene sunt atât bărbaţi cât şi femei, diferenţa fiind foarte mică: 3.720 şomeri bărbaţi faţă de 3.621 şomeri femei. Astfel că, la nivel de repartiţie pe sexe, Aradul nu s-a confruntat cu concedieri masive de o parte sau de alta. O problemă, însă, mult mai stringentă este cea a şomerilor care nu mai beneficiază de indemnizaţia acordată de stat, dar care au ales să mai rămână în baza de date a AJOFM cu speranţa că îşi vor găsi mai uşor o slujbă. Practic, dintre cei peste şapte mii de şomeri, doar puţin peste 3.800 sunt în plată. Restul arădenilor au rămas fără un serviciu, au ieşit din plata şomajului dar încă nu s-au reîntors pe piaţa muncii negăsindu-şi o slujbă.
Deşi Aradul are o rată foarte mică a şomajului, comparativ cu alte judeţe, AJOFM Arad a început derularea unui amplu proiect european, cu o valoare de câteva milioane de euro, prin care doreşte să afle situaţia reală a persoanelor fără un loc de muncă, ştiut fiind faptul că metodologia actuală de calcul a şomajului nu reflectă întru tocmai situaţia din teren. Dacă Agenţia din Arad va reuşi să elaboreze o nouă formulă de calcul al şomajului este foarte posibil ca mai apoi toate judeţele să o adopte, iar rata şomajului să ajungă la valori de două cifre.
Situaţia naţională
La nivel de ţară cea mai mică rată a şomajului este în Ilfov -1,8%, urmat de Timiş – 1,83% şi Bucureşti – 2,06. În coadă clasamentului sunt judeţele: Mehedinţi – 9,27%, Vaslui – 9,54% şi Teleorman – 9,61%. Media naţională a şomajului a fost la sfârşitul lunii octombrie de 5,17%.
Citiți principiile noastre de moderare aici!