Lucrarea de reamenajare a străzii Meţianu va dura, conform prevederilor propuse de Primăria Arad în caietul de sarcini, 6 luni.
Investiţia implică refacerea scurgerilor, a trotuarelor, a iluminatului public, achiziţionarea şi montarea de mobilier urban, totul pentru ca acest tronson să devină o veritabilă stradă pietonală. Şi tot în acest scop, potrivit primarului Gheorghe Falcă, vor fi stabilite reguli clare de aprovizionare pentru comercianţii de aici, regulamentul urmând a fi votat în CLM. Pe viitor, primarul nu exclude stabilirea unor noi reguli referitoare la aspectul acestei străzi vis-a-vis de spaţiile comerciale, „dar întâi de toate trebuie să facem noi curat şi, doar mai apoi, să ne uităm şi la alte aspecte”, a precizat Falcă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!