Ovidiu Haţegan va fi ajutat de asistenţii Zoltan Szekely (Baia Mare) şi Octavian Şovre (Oradea). Rezervă este Cristian Nica (Ploieşti), iar adiţionali Alexandru Tudor (Bucureşti) şi Istvan Kovacs (Carei).
Super delegare pentru Hategan
LONDRA. Prestaţiile excelente de pe „Bătrânul Continent” i-au adus arbitrului arădean Ovidiu Haţegan o nouă delegare importantă în Europa League. Acesta a fost desemnat de UEFA să împartă dreptatea la jocul Tottenham Hotspur – Lazio Roma (joi, ora 22,05, în direct pe DigiSport 3) contând pentru prima etapă din faza grupelor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Citiți principiile noastre de moderare aici!