Caraş Severin. Aproape opt ore de proces la Tribunalul Caraş Severin pe cazul Abel şi doi martori cheie audiaţi: angajaţii de la Riviera, cei care au făcut ca procurorii să-l trimită de Adrian Buleu la judecată. Totul, condimentat cu declaraţii şoc legate de tratamentul aplicat celor doi martori de către poliţişti, în luna mai, atunci când omul de afaceri Abel Apostol a dispărut. Procesul nu s-a încheiat. Se va relua pe data de 5 decembrie, ora 11.00, zi în care va fi ascultată depoziţia unui singur martor, pentru că judecătorii de la Tribunalul Caraş Severin sunt prea puţini, iar audierile din acest dosar prea lungi. Magistraţii de aici sunt doar patru, dintre care doi cu funcţii de conducere, aşa că de acum nu va mai fi îngrămădeală la mărturii iar procesul în care Adrian Buleu este acuzat că l-ar fi omorât pe omul de afaceri Abel Apostol s-ar putea întinde pe luni bune.
La înfăţişarea de joi, însă, declaraţiile au fost multe, unele şocante. Primul martor audiat de judecători, Ionuţ Marian Obreja, şi-a schimbat, de pildă, mărturia iniţială, susţinând că pe jos, în Restaurantul Riviera era ulei şi nu sânge şi că declarația anterioară în faţa oamenilor legii o făcuse din cauza presiunilor exercitate de aceştia. Cel de al doilea martor audiat, Ionuţ Pena, l-a înfundat, însă, pe Adrian Buleu. El a susţinut joi în faţa magistraţilor că „Adrian Buleu ţinea în mână cheile maşinii lui Abel Apostol şi mi-a cerut să o mut în Micălaca. Am refuzat pentru că nu aveam pemis”. După ce fiul lui Abel a arătat în instanţă cheile maşinii tatălui său, acelaşi martor le-a recunoscut, susţinând că despre respectivele chei e vorba.
„Eram speriat pentru că nu ştiam ce s-a întâmplat cu domnul Abel şi dacă luam maşina îmi era teamă să nu cad eu la amprente”, a precizat Pena. Declaraţia dată de Pena, al doilea martor audiat ieri de judecători, aruncă o umbră de îndoială asupra afirmaţiilor făcute de Adrian Buleu în faţa instanţei, afirmaţii care susţineau că nu a avut niciodată cheile maşinii lui Abel Apostol.
Cele mai şocante dintre declaraţii au vizat, însă, comportamentul oamenilor legii. De tratamentele dure ale poliţiştilor arădeni s-au plâns ambii martori. Ionuţ Marian Obreja a indicat faptul că a vorbit de sânge pe jos în restaurantul Riviera doar din cauza presiunilor oamenilor legii, acolo fiind, în viziunea sa de acum, doar ulei. Obreja a spus joi în faţa instanţei că „poliţistul, care nu ştiu cum se numeşte, mi-a spus că-mi mută genunchii la spate. Poliţiştul m-a ameninţat că domnul Abel are oamenii lui în închisoare şi, dacă mă închid lângă ei, o să îmi facă felul”. Acesta a mai spus şi faptul că „am fost bătut pe holurile Parchetului Arad”, lăsând să se înţeleagă că tot ce a declarat atunci a fost sub ameninţare.
La rândul său, Ionuţ Pena a declarat: „Am fost bătut la tălpi de poliţişti. Nu am fost bătut să dau o anumită declaraţie, ci pentru că poliţiştii credeau că ştiu ceva şi nu spun. Poliţiştii nu ştiau dacă au scos tot de la noi. Asta s-a întâmplat când ne-au luat, pe mine şi pe Obreja, de la Galaţi şi ne-au adus la Arad”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!